Curier Județean

FOTO: 26 de tineri voluntari s-au alăturat Asociaţiei SM Speromax Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociaţia SM Speromax Alba a primit în rândul voluntarilor săi un număr de 26 de tineri, dornici să participe la activităţile organizaţiei. Noii voluntari au participat, miercuri, 1 noiembrie, la o sesiune de instruire, în cadrul căreia au putut afla, direct de la membrii SM Speromax, detalii despre activitatea pe care o vor desfăşura.

Timp de două săptămâni, toţi cei interesaţi s-au putut înscrie pentru a deveni unul din voluntarii SM Speromax Alba. Numărul celor care au răspuns invitaţiei a fost surprinzător de mare, în comparaţie cu anii trecuţi.

Toţi cei 26 de tineri sunt studenţi ai Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi urmează studiile de licenţă, la specializările Terapie Ocupaţională, Sociologie, Asistenţă Socială, Drept şi Kinetoterapie. Astfel, dincolo de cunoştinţele teoretice dobândite în cadrul universităţii, tinerii au posibilitatea de a lua contact direct cu provocările practice ale profesiilor pe care şi le-au ales.

În plus, activităţile Asociaţiei SM Speromax Alba se vor desfăşura mai uşor, odată cu creşterea numărului persoanelor implicate în a-i sprijini pe pacienţii care suferă de scleroză multiplă.

În ultimii 10 ani, Asociaţia SM Speromax Alba a oferit beneficiarilor servicii din ce în ce mai variate, cum ar fi: diagnoză socială, elaborare plan de intervenţie/de asistenţă şi îngrijire, îndrumare către alte servicii, consiliere socială, informare, sau suport emoţional, precum şi asistenţă şi suport specializat în vederea reabilitării/reintegrării sociale prin Consiliere psihologică/psihosocială, consiliere juridică, terapii de integrare/reintegrare socială, suport emoțional – religios, rrgoterapie/terapie ocupațională.

[nggallery id=4798]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii Liceului Tehnologic Sebeș s-au remarcat la etapa județeană a olimpiadelor școlare: Rezultatele obținute Elevii Liceului Tehnologic Sebeș au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a olimpiadelor școlare, reușind mai multe clasări pe primele locuri și calificări la etapa națională. Performanțele au fost înregistrate atât la Olimpiada Județeană din aria curriculară „Tehnologii”, desfășurată în […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 7.45, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în Micești, str. Calea […]

Citește mai mult

Curier Județean

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli

Bogdan Ilea

Publicat

în

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli Recent, patrimoniul Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş s-a îmbogățit în urma donației făcute de unul dintre artiștii plastici ai orașului, domnul Voicu Preja, cu o piesă excepțională legată de istoria orașului nostru – albumul cu […]

Citește mai mult