Politică Administrație

Florin Roman: Prima mea propunere legislativă: „eliminăm obstacolele care împiedică accesul tinerilor profesionişti spre funcţiile publice”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Accederea la statutul de funcționar public și ocuparea unei poziții de funcționar public a impus firesc întotdeauna un grad ridicat de pregătire profesională în domeniul specific de activitate al funcției respective. Însă, pe lângă această cerință, legislația în vigoare, reprezentată de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, impune anumite cerințe și cu privire la vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.

Florin Roman01Deși sunt de acord că vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice contribuie la consolidarea și avansarea pregătirii profesionale a viitorului funcționar public, calificându-l astfel cu atât mai mult pentru ocuparea unei funcții publice, sunt totuși de opinie că actualele cerințe referitoare la vechime impuse de Legea nr. 188/1990 sunt excesive și creează o piedică nejustificată la accesul la funcțiile publice.

Consider că pregătirea profesională a viitorului funcționar public ar trebui să primeze față de orice alt aspect atunci când un candidat participă la un concurs pentru ocuparea unei funcții publice. Impunerea unor cerințe de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice blochează însă accesul la funcțiile publice tinerilor absolvenți de facultate, care, deși pot fi foarte bine pregătiți, nu vor putea ocupa o funcție publică deoarece nu au vechimea necesară.

Din aceste motive apreciez că se impune eliminarea cerințelor de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice impuse pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție, mai ales a celor care sunt pe treptele inferioare, de unde începe cariera oricărei persoane.

Menținerea unor cerințe referitoare la vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice este necesară în ceea ce privește trecerea pe o funcție publică superioară, pentru funcțiile publice de conducere sau pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici. Cu toate acestea, apreciem că aceste cerințe sunt excesive și se impune şi în acest caz o reducere a lor pentru a permite funcționarilor publici care au pregătirea profesională necesară să acceseze mai rapid aceste poziții.

Ştiu din experienţa pe care o am în administraţia publică locală că avem mulţi tineri bine pregătiţi profesional, dar care sunt stopaţi în construirea unei cariere de prevederi legislative al căror rost îl înţeleg – profesionalizarea funcţionarilor publici şi eficientizarea administraţiei publice. Dar şi aceşti funcţionari publici trebuie să-şi înceapă cariera undeva. Să o facă doar în mediul privat? Cerinţele şi regulile sunt diferite în mediul privat faţă de administraţia publică.

Vreau să le oferim şansa tinerilor să aleagă încă de la bun început o carieră în administraţie! Eu cred în tineri! Facilitarea accesului lor în adminsitraţia publică va fi primul proiect legislativ pe care-l voi propune!

Florin ROMAN, candidat PNL Alba pentru funcţia de deputat


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult