Actualitate

Fiii satului la Geomal

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Primăria şi Consiliul Local Stremţ organizează duminică, 2 octombrie, sărbătoarea „Fiii satului Geomal”. Manifestarea va începe cu o slujbă religioasă la Biserica Ortodoxă din Geomal, urmată de o ceremonie religioasă de sfinţire a Monumentului Eroilor ridicat în memoria localnicilor căzuţi la datorie în cele două războaie mondiale, ne-a informat Traian Ştefan Popa, primarul comunei Stremţ. Apoi, Garda de onoare va prezenta onorul în faţa invitaţilor şi locuitorilor comunei. Manifestarea va continua cu alocuţiuni ale oficialităţilor şi va fi decernat titlul de Cetăţean de onoare al comunei Stremţ domnului Mircea Popa, iar apoi asistenţa are ocazia să admire parada portului popular. Va urma un spectacol de muzică, dansuri populare şi obiceiuri străvechi susţinut de solişti, dansatori şi artişti ai Căminului Cultural Stremţ, împreună cu Ansamblul „Muguri de Nucet” din Stremţ, acompaniaţi de Taraful comunei Stremţ. Invitaţi de onoare sunt: Veta Biriş, Dina Vărădean, Leontina Fărcaş, Ina Todoran, Ansamblul „Junii Blajului”, Cătălin Haşa, acompaniaţi de Taraful „Ghiţă Groza”. Manifestarea se va încheia cu focuri de artificii şi o discotecă la Căminul Cultural Geomal. Programul va fi prezentat de învăţătoarele Smaranda Aldea şi Nadia Bârgoz. La ceas de sărbătoare, toţi cei legaţi sufleteşte de satul Geomal sunt aşteptaţi duminică, 2 octombrie, să revină acasă, unde vor revedea plaiurile copilăriei şi se vor întâlni cu cei dragi.  (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult