EȘEC al negocierilor dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan: Desemnarea premierului, amânată pe termen nedefinit
Eșec al negocierilor dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan: Desemnarea premierului, amânată pe termen nedefinit
România intră într-o nouă incertitudine politică după ce întâlnirea decisivă din seara zilei de joi, 19 iunie 2025, dintre președintele Nicușor Dan și Ilie Bolojan, favorit pentru funcția de premier, a eșuat.

Cei doi lideri nu au reușit să ajungă la un acord privind măsurile fiscale, în special majorarea TVA, iar președintele a decis să nu anunțe încă un premier desemnat, așa cum era programat.
Potrivit unor surse, discuția de la Palatul Cotroceni s-a încheiat fără un compromis. Ilie Bolojan a insistat pe creșterea TVA de la 19% la 21%, ca parte a unui set de măsuri de echilibrare bugetară „necesare acum, nu peste două luni”, în timp ce Nicușor Dan a rămas ferm pe poziția exprimată în campania electorală, potrivit căreia nu va accepta majorarea taxelor pe consum.
La scurt timp după încheierea întâlnirii, Ilie Bolojan a părăsit Palatul Cotroceni și s-a întors la sediul PNL pentru a se consulta cu liderii partidului. Surse liberale declară că formațiunea nu mai acceptă „jocuri politice fără finalitate” și îl invită public pe președintele Nicușor Dan „să vină cu tehnocratul său, dacă nu vrea guvern politic”.
La rândul lor, social-democrații se reunesc joi seara într-o ședință online, începând cu ora 20:00, pentru a analiza noua situație. Primele semnale venite dinspre PSD arată clar: partidul nu este dispus să susțină un guvern condus de un tehnocrat.
În USR, poziția oficială nu a fost încă comunicată, dar surse din interiorul partidului spun că Domician Fritz, unul dintre liderii influenți ai formațiunii, le-ar fi transmis colegilor că „Bolojan rămâne prima și singura variantă de premier”.
Toate partidele implicate în negocierile pentru formarea guvernului — PSD, PNL, USR și UDMR — se reunesc joi seară în ședințe online pentru a decide cum vor reacționa la blocajul politic apărut. Deocamdată, niciuna dintre formațiuni nu a înaintat o nouă propunere oficială de premier, iar consultările programate pentru desemnarea noului șef al guvernului au fost suspendate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Inflația, în scădere în februarie 2026, la 8,3%: România rămâne însă pe primul loc în UE, mult peste media de 2,1%
Inflația, în scădere în februarie 2026, la 8,3%: România rămâne însă pe primul loc în UE, mult peste media de 2,1% În luna februarie 2026, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat la 2,1%, de la 2% în ianuarie, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. În continuare însă, România este țara cu cea […]
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]