„Erntedankfest” şi „Lanternenfest”, două proiecte pentru păstrarea tradiţiilor săseşti la Petreşti
Proiectul educaţional „Erntedankfest”, iniţiat şi coordonat de înv. Elena Petra şi înv. Ioana Neagu, de la secţia germană a Şcolii generale cu clasele I-VIII din Petreşti, a capacitat toate cadrele didactice ale instituţiei, precum şi pe elevii acesteia. Proiectul, care are semnificaţia tradiţională a unei sărbători de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, pentru rodnicia toamnei, a debutat încă din data de 21 octombrie şi s-a încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, cu tradiţionalul „Lanternenfest” (defilarea lampioanelor). Pe parcursul perioadei de derulare a proiectului (de fapt a celor două proiecte, distincte dar având acelaşi scop şi cam aceeaşi perioadă de implementare) cadrele didactice şi elevii au organizat mai multe activităţi, aşa cum se desfăşurau ele în sânul comunităţii săseşti din Petreşti încă din vremea străbunicilor copiilor de azi. Astfel, pe lângă readucerea în memorie a semnificaţiilor acestor sărbători şi pe lângă participarea la rugăciuni în Biserica Evanghelică din localitate, au fost organizate ateliere de lucru, pe grupe, în cadrul cărora s-au gătit bucate tradiţionale, s-au confecţionat ghirlande de toamnă şi au avut loc spectacole de muzică şi teatru. Bineînţeles, manifestările au fost încununate prin „Lanternenfest”, lampioanele cu care s-a defilat fiind confecţionate tot de elevi.
Referitor la aceste proiecte, înv. Elena Petra ne-a declarat: „Scopul manifestărilor de recunoştinţă este întărirea credinţei copiilor şi, totodată, sensibilizarea lor şi a comunităţii, deopotrivă, faţă de frumuseţea tradiţiilor săseşti, pe care nu avem dreptul să le lăsăm să piară, ca şi pe cele româneşti, deoarece aparţin patrimoniului imaterial al ţării noastre şi al Europei.”
Ioan HĂNŢULESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]