Enel vizează investiții de 15 milioane de euro în circa 700 stații electrice, în România
Italienii de la Enel ar putea investi în următorii 3-4 ani în jur de 15 de milioane de euro în staţii electrice în România, planuri mai concrete urmând a fi anunţate la mijlocul lunii noiembrie, scrie ZF.
În contextul în care Enel are pentru 2022 un plan de 300 de milioane de euro pentru montarea a 14.000 de staţii în Italia, prin intermediul investiţiei din România italienii ar putea ajunge la o reţea de peste 700 de staţii pe plan local, potrivit estimărilor ZF.
“Este mult interes şi în zona constructorilor auto prezenţi în România. Planurile pot varia mult şi în funcţie de modul în care răspunde piaţa, dar este posibil ca în următorii 3-4 ani să realizăm investiţii de 15 de milioane de euro. Nu vrem o reţea doar în zona în care suntem noi activi pe zona de distribuţie, ci vrem să fim peste tot în România. Veţi putea merge de la nord la sud şi de la est la vest cu maşina electrică”, a declarat Francesco Venturini, directorul Enel X, divizia de soluţii inteligente a grupului Enel.
Grupul italian de utilităţi Enel a terminat primul semestru al anului cu venituri de 614 milioane de euro pentru operaţiunile din România, cu 11% mai mari faţă de anul trecut, după cum arată datele incluse în raportul semestrial al companiei. Enel este prezent în România pe piaţa distribuţiei şi furnizării de energie electricăavând un portofoliu de peste 2,8 milioane de consumatori, majoritatea casnici. Acest portofoliu de clienţi este împărţit în trei regiuni, Muntenia Sud (Bucureşti), Banat şi Dobrogea. Veniturile se referă doar la activitea de furnizare şi distribuţie a energiei în contextul în care Enel este şi unul dintre cei mai mari jucători din piaţa energiei regenerabile din România cu un portofoliu de active de 534 MW, din care 489 MW în parcuri eoliene şi 36 MW în proiecte solare, scrie Mediafax.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]