Rămâi conectat

Actualitate

Elevii nevaccinați să nu fie primiți la școală. Ministrul sănătății: ”Ar fi, practic, o modalitate de a-i constrânge pe părinţi să-şi imunizeze copiii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul sănătăţii spune că ar fi de acord ca elevii care nu sunt vaccinaţi să nu mai fie primiţi la şcoală. Acesta este de părere că ar fi, practic, o modalitate de a-i constrânge pe părinţi să-şi imunizeze copiii. Declaraţia a fost făcută la emisiunea „În faţa ta”de la Digi24.

Ministrul sănătăţii a vorbit despre o răspundere morală a părinţilor care refuză vaccinarea copiilor.

„La momentul de faţă, în lege nu există prevăzute sancţiuni. În lege se spune că părintele poate refuza după ce e informat. La final semnează un document, dacă e de acord sau nu. Îl semnează la medicul de familie. Medicul de familie are obligaţia să păstreze documentul. Părintele işi asumă responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă din acel moment cu copilul”, a explicat ministrul, citat de digi24.

Există însă o posibilitate de a face părinţii să se gândească de două ori înainte de a lua decizia să refuze vaccinarea, spune ministrul Sănătăţii. Florian Bodog a dat exemplul altor ţări.

„În Franţa, dacă nu-ţi vaccinezi copilul, nu are ce căuta în colectivitate. La noi s-a pus problema cu privire la accesul copilului nevaccinat în colectivitate. Şi cred că se va discuta acest lucru în comisiile de sănătate. Ceea ce ştiu este că în procesele intentate statului francez cu privire la interdicţia copilului de a intra în colectivitatea şcolară, justiţia a zis că primează sănatatea publică. Aşa trebuie să fie, să primeze sănătatea publică”, a arătat ministrul Florian Bodog.

Întrebat dacă, în calitatea sa de medic, este de acord cu acest principiu, ministrul a răspuns: „Dacă nu e vaccinat să nu intre in colectivitate. Din câte ştiu, sunt și alte posibilităţi educaţionale, mai personalizate. E un risc. Nu putem minimiza”, a declarat Bodog.

Proiectul Legii vaccinării se află în dezbatere publică, iar unele dintre prevederile sale, considerate controversate, au stârnit deja reacţii atât din partea unor părinţi, cât şi a unor medici.

Pe de altă parte, ministrul sănătăţii, Florian Bodog, a afirmat că a pus în dezbatere publică Legea vaccinării pentru a introduce sancţiuni chiar și pentru echipa de la minister, prevăzând-se inclusiv demiterea ministrului, în cazul în care nu se fac aprovizionările cu vaccin. Bodog a spus că, dacă echipa ministerială doarme, atunci trebuie „trimisă la plimbare”.

„În lege (legea vaccinării – n.r.) sunt prevăzute responsabilităţi de sus, începând de la ministru, începând de la echipa de la Ministerul Sănătăţii în ceea ce priveşte aprovizionarea cu vaccin. Ministrul şi echipa vor răspunde (dacă nu există vaccinuri în România – n.r.). Nu există sancţiuni, dar pentru asta avem legea în dezbatere publică, pentru a pune aceste sancţiuni”, a afirmat Florian Bodog.

Întrebat ce sancţiuni ar prevedea pentru echipa de la minister, el a spus că se poate ajunge inclusiv la demiterea ministrului.

„Inclusiv demiterea ministrului.  Dacă acest lucru se datorează inactivităţii sau lipsei de reacţie a celor din minister sau dacă echipa din minister doarme, eu cred că trebuie trimisă la plimbare toată echipa. Se pot prevedea sancţiuni până la demitere”, a completat ministrul sănătăţii.

Ministrul a precizat că există o problemă şi cu vaccinul pentru hepatită care se face la nou-născuţi, în condiţiile în care nu există niciun producător care să livreze dozele necesare.

„Am o problemă cu vaccinul pentru hepatită, am o problemă foarte mare pentru că nu există niciun producător la momentul de faţă care să aibă posibilitatea să îmi livreze vaccin pentru hepatită. Este un vaccin care se face la nou-născut”, a conchis ministrul Sănătăţii.

sursa: digi24.ro, news.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Carduri educaționale 2026: Cardurile educaționale pentru elevi, alimentate cu 500 de lei. Până când trebuie să intre banii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Carduri educaționale 2026: Cardurile educaționale pentru elevi, alimentate cu 500 de lei. Până când trebuie să intre banii Dragoș Pâslaru, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că urmează să fie alimentate cardurile educaționale nou emise, cu suma de 500 de lei, până astăzi, vineri 19 decembrie.  În luna ianuarie vor fi emise și încărcate […]

Citește mai mult

Actualitate

Polițiștii locali vor putea purta BodyCam și alte dispozitive de înregistrare: Vor avea obligația să informeze persoanele vizate că acestea sunt filmate

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii locali vor putea purta BodyCam și alte dispozitive de înregistrare: Vor avea obligația să informeze persoanele vizate că acestea sunt filmate Polițiștii locali pot folosi mijloace de înregistrare foto – audio – video, prevede un proiect de lege adoptat decizional, miercuri, 16 decembrie 2025, de Camera Deputaților. Legea merge la promulgare. Inițiativa legislativă a […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 400 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor medicale şi a medicamentelor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproape 400 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor medicale şi a medicamentelor Casa Naţională Asigurări de Sănătate (CNAS) va putea plăti toate medicamentele, cu şi fără contribuţie personală, şi toate serviciile medicale la zi, în urma suplimentării Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate cu 1,9 miliarde de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea