Economia țării frânează. Estimările privind creşterea economică a României în 2022, ÎNJUMĂTĂȚITE
Economia țării frânează. Estimările privind creşterea economică a României în 2022, ÎNJUMĂTĂȚITE
Comisia Europeană a spulberat estimările optimiste ale Executivului de la București, reducând cu jumătate estimările în ceea ce privește creşterea economică a României în 2022.
După o creştere robustă în 2021, economia României ar urma să încetinească la 2,6% în 2022, pe măsură ce inflaţia reduce veniturile disponibile iar războiul din Ucraina afectează încrederea în economie, lanţurile de aprovizionare şi investiţiile, se arată în previziunile economice de primăvară, publicate luni de Comisia Europeană (CE).
Comparativ, în luna februarie, înainte de invadarea Ucrainei, Executivul comunitar estima că economia României va înregistra un avans de 4,2% în acest an.
Vineri moneda naţională se apreciase în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9458 lei, în scădere cu 0,22 bani (-0,04%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9480 lei.
Pe de altă parte, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,7643 lei, în creştere cu 2,19 bani (+0,46%), comparativ cu joi, când s-a situat la 4,7424 lei.
În raport cu francul elveţian, moneda naţională s-a apreciat, acesta fiind calculat de BNR la 4,7597 lei, în scădere cu 0,30 bani (-0,06%), faţă de 4,7627 lei, cotaţia anterioară.
Gramul de aur s-a ieftinit, vineri, cu 2,6687 lei (-0,94%), până la valoarea de 279,3842 lei, de la 282,0529 lei, în şedinţa precedentă.
Azi, 16 mai, la casele de schimb, valutele se tranzacționează astfel:
Euro la cumpărare la maximul 4.9425 lei și minimum 4.9400 lei iar la vânzare maximum 4.9700 lei și minimum 4.9500 lei.
Dolarul se cumpăra la mamimum 4.7500 lei și minimum 4.7300 lei iar la mânzare maximum 4.8500 lei și minimum 4.7585 lei.
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Nicușor Dan, despre desecretizarea ședinței CSAT în urma căreia au fost anulate alegerile: „Este vorba de încrederea oamenilor în stat”
Nicușor Dan, despre desecretizarea ședinței CSAT în urma căreia au fost anulate alegerile: „Este vorba de încrederea oamenilor în stat” Desecretizarea informațiilor discutate în ședința CSAT din noiembrie 2024, care a stat la baza anulării alegerilor prezidențiale, va avea loc, a declarat Nicușor Dan. Președintele nu a explicat exact când acest lucru se va întâmpla […]
Topul celor mai descărcate aplicații în 2025: ChatGPT, TikTok și Instagram ocupă primele trei locuri
Topul celor mai descărcate aplicații în 2025: ChatGPT, TikTok și Instagram ocupă primele trei locuri ChatGPT, TikTok și Instagram ocupă primele 3 poziții în topul celor mai descărcate aplicații din 2025, însă selecțiile Google Play pentru cele mai bune aplicații ale anului aduc câteva noutăți interesante. Ne uităm la câteva dintre cele mai descărcate aplicații […]
Ministrul Educației, Daniel David, a negat creșterea normei didactice: ,,Nu există discuţii în această privinţă”
Ministrul Educației, Daniel David, a negat creșterea normei didactice: ,,Nu există discuţii în această privinţă” Ministerul Educaţiei a transmis un comunicat prin care respinge ferm informaţiile apărute în spaţiul public privind o posibilă creştere a normei didactice sau aplicarea unor noi măsuri fiscal-bugetare în învăţământul preuniversitar. „Ca urmare a informaţiilor eronate vehiculate recurent în spaţiul […]