Politică Administrație

Duminică, 17 septembrie 2017, ”Tropote în țara vinului”​: Concurs hipic răsplătit cu cadouri și premii pentru participanți, la a XVI-a ediție a evenimentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminică, 17 septembrie 2017, ”Tropote în țara vinului”​: Concurs hipic răsplătit cu cadouri și premii pentru participanți, la a XVI-a ediție a evenimentului

Duminică, începând cu ora 12.00, în Poligonul Jandarmeriei din Micești, Organizaţia Municipală a PNL Alba Iulia, împreună cu tinerii liberali, organizează evenimentul “Tropote în țara vinului”, manifestare de tradiție, ajunsă, anul acesta, la cea de-a XVI-a ediție.

Punctul forte al „tropotelor” va fi, și de această dată, mult așteptatul concurs hipic, care se va desfășura pe două secțiuni: viteză și tracțiune. Toţi participanții vor  beneficia de cadouri oferite de către organizatori, iar ocupanții
podiumului vor fi recompensați și cu importante premii în bani și cereale.

O altă probă îndrăgită de concurenți este cea de frumusețe. Rolul publicului este, la această fază a competiției, extrem de important în alegerea calului favorit și acordarea titlului de „Cel mai frumos cal”.

Așadar, vă așteptăm să petrecem, împreună, o duminică ce se anunță nu doar însorită, ci și plină de surprize și voie bună, la „Tropote în Țara Vinului”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult