Duel încrâncenat pentru treapta secundă a podiumului!
Baschet feminin, sâmbătă, ora 17.00, CSU Alba Iulia – Nova Vita Tg Mureş
La adăpostul moral al victoriei directe din tur, 64-56 la Tg Mureş, unicul meci direct dintre cele două combatante, cu un moral excelent după revenirea din partida de pe Bega, CSU Alba Iulia abordează confruntarea cu Nova Vita şi cu avantajul terenului propriu. Este un derby al podiumului ierarhiei primei scene, cu formaţii neînvinse în 2012, ce au ambiţii mari în acest sezon, vecine de clasament, cu acelaşi punctaj (14 succese şi 3 eşecuri), CSU Alba Iulia – locul al treilea, respectiv vizitatoarele americanului Stacey Nolan (selecţionerul reprezentativei României) plasate pe poziţia secundă.
Întâlnirea contează pentru etapa a 18-a a Diviziei A de baschet feminin şi se va disputa sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 17.00 în sala de sport a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (intrarea liberă). Dacă trupa lui Bilek a bifat două achiziţii importante în intersezon – Ancuţa Stoenescu şi Becca Tobin şi CS Nova Vita Tg Mureş este mult întărită comparativ cu prima parte a campionatului, transferând trei „straniere”, Bojana Vulic şi Dragana Gobeljic (Serbia), respectiv Catherine Scanlon (USA). „Meciul este extrem de greu, întâlnim o echipă ce a demonstrat că reprezintă o forţă a întrecerii interne. Felicit gruparea din Tg Mureş pentru rapida ascensiune şi lucrurile bune realizate într-un timp scurt. Pe de altă parte am deplină încredere că vom câştiga, avem atuuri pentru a ne impune şi sunt convins că vom sărbători o nouă victorie importantă”, a declarat Petru Eleş, directorul sportiv al CSU Alba Iulia, formaţie ce o are în efectiv pe Luminiţa Manta (21 ani), fostă echipieră în trecut a formaţiei târgumureşene, nou-promovată în elită. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup
Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup Campioana României, CSM Unirea Alba Iulia, a fost învinsă de Panionios GSS Atena cu scorul de 14-2 (3-1, 2-0, 5-0, 4-1), joi, 26 martie 2026, la Atena, în meciul său de debut în Grupa A […]
Andrei Rațiu, titular în marele meci Turcia-România. Nicolae Stanciu, rezervă: Live text Marele meci Turcia – România, semifinala play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial de fotbal, se dispută joi, 26 martie 2026, de la 19.00 (ora României). Doar unul dintre cei doi fotbaliști din Alba convocați de selecționerul Mircea Lucescu este titular. Este vorba de […]
Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin: „Rămâne casa voleiului românesc!”
Blajul, gazdă pentru finalele Cupei României 2026 la volei masculin și feminin: „Rămâne casa voleiului românesc!” În urma licitației desfășurate joi, 26 martie 2026 la sediul Federației Române de Volei, s-a stabilit oficial: finalele Cupei României – Loteria Română, atât la masculin, cât și la feminin, se vor disputa la Blaj, în „Alba Blaj” Arena, […]
