DSP Alba, măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor în urma inundațiilor de la Ighiu. Recomandări pentru cetățeni
În contextul inundațiilor produse duminică și luni care au afectat cu precădere comuna Ighiu, Direcția de Sănătate Publică Alba, în colaborare cu celelalte instituții implicate în astfel de situații, participă la acțiuni pentru identificarea fântânilor și izvoarelor inundate, recoltarea de probe de apă, informarea privind consumul de apă, identificarea grupelor de populație la risc: gravide, nou-născuți, bolnavi cronici, imobilizați etc.
În momentul producerii inundațiilor, sănătatea publică trebuie să se țină seama de două aspecte:
1.Grupurile populaționale vulnerabile: copii, vârstnici, gravide, bolnavi cronici, persoane care necesită îngrijiri la domiciliu, persoanele izolate social și/sau economic;
2.Riscurile de transmitere a îmbolnăvirilor (riscuri hidrice, riscuri alimentare, riscuri legate de reziduuri solide și/sau lichide)
Riscurile hidrice sunt în special de natură infecțioasă și sunt cu atât mai mari cu cât apa de băut este mai puțin controlată.
Citește și: Salvatorii din Alba CONTINUĂ lupta împotriva dezastrului lăsat în urmă de inundații: Câți militari intervin astăzi
Așadar, în cazul surselor individuale (fântâni), în momentul producerii inundațiilor apa se declară nepotabilă, chiar dacă fântâna nu este inundată direct, ci numai indirect prin creșerea nivelului pânzei freatice, urmând ca după retragerea apelor să se supună procedurii de dezinfecție, procedură care a fost adusă la cunoștința autorităților publice locale.
În cazul apei de rețea se va continua consumul acesteia, dacă nu sunt impuse restricții de utilizare. În cazul localităților afectate de inundații de pe raza comunei Ighiu, pentru locuitorii racordați la sistemul public de aprovizionare cu apă nu există riscuri, așa încât apa poate fi consumată fără restricții.
Citește și: Jandarmii din județul Alba, mobilizați pentru a ajuta la scoaterea apei din gospodăriile din Șard, în urma inundațiilor
Riscurile alimentare (toxiinfecții alimentare, boli diareice acute etc) pot acționa asupra alimentelor neprocesate (legume, fructe depozitate în spații inundate, recoltate de pe terenuri inundate) sau procesate (alimente depozitate în spații inundate, păstrate la temperaturi necorespunzătoare etc), motiv pentru care se recomandă ca alimentele neprocesate să fie consumate doar după spălare cu apă clorinată (apa de rețea).
Riscurile legate de canalele de ape reziduale deversate, depozite neorganizate de deșeuri solide (zootehnice, menajere) sunt influențate de condițiile de inmulțire a unor vectori generatori de boli: insecte (tânțari, muște), rozătoare. Aceste depozite trebuiesc evacuate, iar terenul asanat/dezinfectat. În timpul asanării acestor zone este necesară purtarea cizmelor de cauciuc și a mănușilor de protecție, precum și spălarea mâinilor cu apă și săpun după fiecare contact cu apa stagnantă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”
Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale
Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia
Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

