Dor de Basarabia

O lecţie nemuritoare – lupta pentru unire continuă…

 Pa celandarul anului 2012 editat de ziarul „Unirea”, stă scris cu litere majuscule sub harta României Mari îmbrăcată în tricolorul românesc titlul istoric comemorativ: 200 de ani de la raptul Basarabiei. Un alt calendar pe care l-am câştigat la tombola „Cititori fideli ai ziarului Unirea” şi pe care l-am pus pe perete ca să-l citesc în fiecare zi ca pe un titlu de lecţie nemuritoare scris tot cu litere mari: 200 de ani de la raptul Basarabiei.
Ca basarabean român cu dor de Basarabia, când eram elev în clasa a IV-a primară, acum 78 de ani, în manualul de citire la capitolul de istorie sta scris cu litere negre îndoliate „Răpirea Basarabiei şi a Bucovinei (1812 – 1775)”, dar tot cu litere mari luminoase: Marea Unire, 1 Decembrie 1918. La data actuală, făcând un bilanţ istoric, consemnăm ca din anul 1812 până în anul 1918, Basarabia, provincie românească dintre Prut şi Nistru, a stat sub dominaţia imperiului ţarist 106 ani, o perioadă destul de lungă, în care a învins şi a supravieţuit.
La 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău, în numele poporului din Basarabia prin actul Unirii hotărăşte: „De azi înainte şi pentru totdeauna Basarabia se uneşte cu România. Trăiască Unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna”.
Se împlinesc în acest an 2012, 94 de ani de când durerea şi nedreptatea de pe harta României a fost înlăturată. Basarabia s-a unit cu adevărata sa mamă România. La această mare aniversare, eu ca învăţător, român basarabean, de pe catedra ziarului „Unirea” o încoronez cu următoarele versuri pentru ca elevii mari şi mici, maturi, tineri şi bătrâni să le citească şi să le memoreze: „Istoria începe din leagăn la lecţii în şcoală / Şi dragostea de patrie se statuiază-n fapte / Oricâte patrii poate avea un om pe lume? / O mamă-i numai una, din leagăn pân’ la moarte. // Iar mama cea mai mare e patria străbună / Am învăţat din şcoală şi ştim că-i numai una / Noi conştienţi ales-am pe mama noastră bună / Pe nume România, pe veci şi totdeauna.
În anul 1940, continuând bilanţul istoric dureros, prin pactul Molotov-Ribentrop, prin ameninţare cu forţa armelor scris într-un ultimatum categoric, Rusia sovietică (URSS) ocupă din nou Basarabia şi o stăpâneşte numai un an de zile, deoarece la 22 iunie 1941 armata română sub conducerea mareşalului Antonescu trece Prutul şi eliberează Basarabia până în anul 1944 când este nevoită să se retragă. Deci Basarabia a fost unită cu România 25 de ani.
Stăpânirea ţaristă a urmărit în cei 106 ani rusificarea şi colonizarea Basarabiei. În a doua fază, perioada sovietică (1940-1991), pe lângă colonizare şi rusificare s-a mai adăugat genocidul populaţiei basarabene, prin aşa-zisa luptă de clasă, genocidul economic, cultural, a limbii române, a grafiei latine prin deportări, judecări teroriste şi crime săvârşite de KGB, NCAVD.
În anul 1991, populaţia din Basarabia se ridică la luptă împotriva fărădelegilor sovietice şi obţine independenţa de stat sub numele de Republica Moldova. Obţine statul democratic, libertatea cuvântului, grafia latină, libertatea de a sărbători limba noastră cea română. Povara de a fi român este înlăturată iar mândria justificată de a fi român reapare, se întăreşte ideea unirii Basarabiei cu România izvorăşte din nou cu mai mare putere datorită celor 25 de ani de administraţie românească datorită intelectualităţii sprijinite de popor. La aniversările Marii Uniri de la Alba Iulia 1918 participă şi românii basarabeni lângă fraţii lor din ţară, în fiecare an.
Răsfoind ziarul „Unirea” cu sărbătorirea a 93 de ani de la Marea Unire din anul 1918, citim titluri cu litere mari: „Să fie realizat din nou visul de aur al tuturor românilor” declară primarul oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă, iar academicianul Mihai Cimpoi, reprezentantul Uniunii Scriitorilor din România declara într-un interviu acordat ziarului „Cuvântul liber” din Tg. Mureş următoarele: „Procesul reintegrării românilor basarabeni nu mai poate fi oprit. Poate fi doar întârziat de forţele comuniste antiunioniste, Basarabia este doar o ţară românească ca şi cea de peste Prut, locuite de fraţii noştri români. Aşa au crezut cei care au înfăptuit Marea Unire din 1918. Aşa credem şi noi cei de azi”.
Lupta pentru unire continuă şi va continua aşa după cum spune marele nostru istoric Nicolae Bălcescu: „Strămoşii noştri pentru unire, libertate şi dreptate trăiră, munciră, luptară, suferiră şi muriră”.

Ion CAZAN, înv. gradul I

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI