Dezastru la Casa de Pensii Alba: Cu mii de dosare nelucrate, ocupă un RUȘINOS loc 1 în topul național
Într-o postare pe pagina sa de facebook, Violeta Alexandru, ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că sunt mii de solicitări cu termen depășit, poate chiar mult depășit, în unele situații. Din păcate, a mai precizat Alexandru, nimeni nu a fost interesat de această problemă, timp de ani de zile. O problemă majoră este în județul Alba care este pe primul loc la numărul de dosare de recalculat, 2074.
„Au trecut cele 2 luni, termen limită comunicat Caselor județene de pensii pentru recuperarea întârzierilor în recalculările dosare pensii. Ieri a expirat termenul. Aceasta este situația la nivelul țării.
Am insistat foarte mult, uneori chiar peste puterea de înțelegere a unor funcționari (ca să nu spun de acceptare), pentru a schimba radical situația găsită. Vorbesc despre mii de solicitări cu termen depășit. Mult depășit, în unele situații. Despre care se știa de ani de zile. Nu s-a interesat nimeni de această problemă, nici vorbă să fi vrut să rezolve.
Iată că SE POATE, oameni buni! Oamenii serioși fac diferența. În orice domeniu.
Peste jumătate dintre județele țării nu mai înregistrează întârzieri în recalcularea dosarelor. A se vedea 0 (Zero!!) dosare cu termene întârziate la finalul lunii iunie în dreptul atâtor Case de pensii. Cine ar fi crezut? Mă uit la această listă și mă duc cu gândul la punctul din care am plecat. Totul a fost o luptă, mai ales la început. Nu mai contează. Iată că SE POATE! Sunt sigură că s-a muncit mult la nivelul caselor teritoriale și le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat. Mulțumesc și domnului Președinte Baciu pentru perseverență!
Rămân probleme majore la Casa de pensii Alba (am schimbat conducerea, fosta conducere avea toate scuzele din lume pentru mii, mii de dosare nelucrate, totul a fost o luptă acolo!) dar și la Sectorul 1 – București. Sunt pregătită să iau decizii. Bucureștiul merge greu, nu sunt mulțumită. În urmă cu puțin timp, casele de pensii din București făceau protest împotriva mea, chemând televiziunile. Voi duce la zero și situația de la București, cu toată rezistența. Neamț, Brașov – încă nu performează”, a scris Violeta Alexandru.
SITUAȚIA DOSARELOR NELUCRATE
RECALCULĂRI LA CERERE
30.06.2020
CTP R>45 zile
ALBA – 2,074
ARAD – 4
ARGEȘ – 2
BACĂU – 3
BACĂU – ONEȘTI – 0
BIHOR – 0
BIHOR – BEIUS – 0
BISTRIȚA-NĂSĂUD – 0
BOTOȘANI – 0
BRAȘOV – 37
BRAȘOV – 0
BRĂILA – 2
BUZĂU – 0
CARAȘ-SEVERIN – 0
CLUJ – 0
CLUJ – TURDA – 1
CLUJ – DEJ – 2
CONSTANȚA – 5
COVASNA – 1
DAMBOVIȚA – 0
DOLJ – 0
GALAȚI – 2
GALAȚI – TECUCI – 2
GORJ – 0
HARGHITA – 1
HUNEDOARA-DEVA – 3
HUNEDOARA- PETROSANI – 4
IALOMIȚA – 4
IAȘI – 3
GIURGIU – 1
MARAMUREȘ – 0
SIGHETU M ARMAȚI El – 0
MEHEDINȚI – 2
MUREȘ – 0
NEAMȚ – 32
OLT – 1
PRAHOVA – 0
PRAHOVA – CAMPINA – 0
SATU MARE – 2
SĂLAJ – 1
SIBIU – 2
SIBIU – MEDIAS – 1
SUCEAVA – 0
TELEORMAN – 0
TIMIȘ – 0
TIMIȘ – LUGOJ – 0
TULCEA – 0
VASLUI – 0
VASLUI – BIRLAD – 0
VĂLCEA – 5
VRANCEA – 0
CĂLĂRAȘI – 5
SECTOR 1 – 869
SECTOR 2 – 5
SECTOR 3 – 27
SECTOR 4 – 17
SECTOR 5 – 26
SECTOR 6 – 91
ILFOV – 0
CPMB
TOTAL – 3,237
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
2 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune
2 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune În noaptea de 1 spre 2 februarie 1958, ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din masivul Vlădeasa – Munții Apuseni, sunt încercuiți de forțele de represiune în satul Traniș din comuna Valea Drăganului. Ca urmare a […]
UAT-urile din Apuseni au 15 zile la dispoziție să dea noi HCL-uri privind acordarea bonificației de 50% la impozitarea proprietăților: Ordonanța Guvernului, publicată în „Monitorul Oficial”. Ce se întâmplă cu cei care au plătit
UAT-urile din Apuseni au 15 zile la dispoziție să dea noi HCL-uri privind acordarea bonificației de 50% la impozitarea proprietăților: Ordonanța Guvernului, publicată în „Monitorul Oficial”. Ce se întâmplă cu cei care au plătit UAT-urile din Apuseni au 15 zile la dispoziție sa dea noi HCL-uri privind acordarea bonificației de 50% la impozitarea proprietăților. Ordonanța […]
Un cadru didactic dintr-o comună de munte din Alba inițiază o dezbatere națională pe tema programului „Cornul și laptele”: „161 milioane de euro sunt gestionați prost de mai bine de 20 de ani”
Un cadru didactic dintr-o comună de munte din Alba inițiază o dezbatere națională pe tema programului „Cornul și laptele”: „161 milioane de euro sunt gestionați prost de mai bine de 20 de ani” Un cadru didactic dintr-o comună de munte din județul Alba inițiază o dezbatere de interes național pe tema programului „Cornul și laptele”, […]