Rămâi conectat

Sănătatea și natură

DEZASTRU ecologic între Micești și Șard, la liziera orașului Alba Iulia. Când NEPĂSAREA devine reflex

Cezar Lancrajan

Publicat

în

DEZASTRU ecologic între Micești și Șard, la liziera orașului Alba Iulia. Când nepăsarea devine reflex

„Numai pescar să nu fi și să încerci să te relaxezi după o săptămână de lucru pe malul râului Ampoi, atunci când nu e prohibiție, între Micești și Șard, la liziera orașului Alba Iulia, c-ai de trecut multe obstacole până să ajungi la râu și să dai cu bățul în luciul de apă, iar în condițiile ce urmează a fi prezentate să prinzi pește este ca și cum ai câștiga la marea loterie. Eu nu mă duc neapărat să prind ci să mă relaxez, dar cu atât amar de deșeuri în jur devine imposibil și nu am să renunț la plăcerea mea din lipsa lor de implicare și asumare, am să stau în capăt la băț, unde am ales să fiu, cum și ei au ales să fie aleși și s-au erijat în conducători și administratori competenți „ ne trimite pe surse un pasionat de pescuit iubitor al mediului înconjurător și al naturii.

„Încerc în fiecare zi să dau tot din mine, să fac tot ceea ce îmi stă în putință, să îmi aduc aportul în societate, am și eu ca majoritatea oamenilor un credit și o familie și plătesc suplimentar pentru hobby-ul meu, la A.J.V.P.S., nu pot să fiu Superman, asta m-ar costa, nici ei nu sunt, avem unii pe aici ce își bagă vidanja direct în râu, ce să fac, să mă lupt singur cu ei, să fiu un Don Quijote de la Mancha ? După ce că plătesc taxe și impozite? La ce le mai dau? Nu zic că A.J.V.P.S.-ul face bine ori rău, dar undeva, ceva scârțâie, sistemul în sine „cântă” pe un ton mult prea grav !” , continuă cititorul ziarulunirea.ro

Alba Iulia Music & Film Festival 2025

„La locale parcă, parcă am simțit o adiere de speranță prin candidatura lui David Mihail, era un element relativ nou, o oază de lumină, totuși eșecul în fața lui Dumitrel era nu numai previzibil cât și inevitabil, m-am bucurat când a fost numit la Garda de Mediu, dar astăzi consider că are mai multe întâlniri protocolare și postări pe Facebook, decât realizări vis-a-vis de sloganul în care ne promitea că o să fie trup și suflet lângă județ !” , spune în încheiere cititorul cu promisiunea că o să ne țină la curent și o să ofere ziarului multe alte detalii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

Cozile de cireşe şi vişine – cele mai eficiente diuretice naturale. Recoltare și conservare, preparate și tratamente

Ioana Oprean

Publicat

în

Cozile de cireşe şi vişine – cele mai eficiente diuretice naturale. Recoltare și conservare, preparate și tratamente Lăsate cumva în umbră de către cireşe, cu roşul strălucitor şi prospeţimea lor inconfundabilă, codiţele prin care aceste fructe se hrănesc sunt prea rar luate în seamă. Şi totuşi, creşterea rapidă a cireşelor, culoarea şi gustul lor, totul […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Alunele de pădure îmbunătăţesc performanţa intelectuală

Ioana Oprean

Publicat

în

Alunele de pădure îmbunătăţesc performanţa intelectuală În nemărginita ei bunătate pentru toate făpturile vii, mama natură are grijă şi de bietele vieţuitoare ale pădurii, pe care iarna le ameninţă cu foamete şi îngheţ. Exact acum, când oamenii strâng ultima recoltă din grădini şi livezi, pregătindu-se să o depoziteze în hambare, arborii din păduri îşi scutură […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Grădina mea 2025: Care sunt cauzele pentru care castraveții se curbează în timpul creșterii și se îngălbenesc înainte de a ajunge la maturitate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Grădina mea 2025: Care sunt cauzele pentru care castraveții se curbează în timpul creșterii și se îngălbenesc înainte de a ajunge la maturitate Tot mai frecvent constatăm că legumele din grădină par să iasă din tiparul obișnuit, dar nu ân sensul bun al cuvântului. Îngălbenirea și deformarea rodului înainte de coacere sunt probleme întâlnite la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea