Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Deputatul Ioan Dîrzu: Sărbătoarea de 1 Mai nu trebuie denaturată de la adevărata sa origine – un omagiu adus luptei pentru egalitate și demnitate în muncă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vedem astăzi cum tot mai mulți angajatori și politicieni de dreapta condamnă sărbătoarea de 1 Mai ca fiind o zi de sărbătoare comunistă. Nimic mai fals.  Data de 1 mai apare pentru prima dată în legătură cu întrunirea din anul 1886 a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a inițiat atunci introducerea unei rezoluții care stipula că: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90.000 de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul a fost că  aprox. 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. De atunci și până acum, toți ne-am câștigat dreptul la ”cei trei 8”: 8 ore de muncă, 8 ore de odihnă și 8 ore de somn.

Partidul Național Liberal, partid care a scăzut salariile și pensiile în România anilor 2010, nu vrea ca românii să sărbătorească 1 Mai și îi insultă pe cei din clasa de mijloc și bugetari ca fiind ”asistați social”. Acest comportament de factură fascistă nu trebuie să rămână nesancționat nici de către români, nici de către Partidul Social Democrat. PSD are obligația să apere demnitatea tuturor românilor, nu doar a  celor bogați și avuți. Valorile social democrației reclamă o societate unde echitatea, libertatea și solidaritatea ne construiesc viitorul.

De aceea, respingem ferm orice orice încercarea a partidelor de dreapta de a-i jigni pe români cu ocazia zilei de 1 Mai. Ziua Internațională a Muncii nu înseamnă doar niște zile libere date de Guvern, ci înseamnă promovarea și apărarea unor valori sociale și umane cu greu câștigate de  cei mulți în ultimele două secole. PSD vrea demnitate pentru toți românii! Niciun român să nu mai fie umilit de alt român, cu atât mai puțin la locul de muncă!

Nevoia de a ieși din capcana modelului economic bazat pe avantajul unei forțe de muncă ieftine și trecerea la forța de muncă calificată reprezintă principala provocare a următorilor ani pe care PSD și-a asumat-o prin Programul de guvernare 2018-2020.

Este prioritar ca România să treacă de la modelul bazat pe industrii intensive în forța de muncă slab calificată și industrii cu grad redus de prelucrare către industrii inovative, energie și industrii ecologice, toate bine plătite.

Avem încredere că vom reuși să sprijinim crearea a 640.000 de noi locuri de muncă, asta și pentru că în 2017 am reușit să sprijinim crearea a peste 210.000 de noi locuri de muncă. Mizăm pe 50.000 de noi locuri de muncă în construcții, și ca urmare a propunerii noastre de reducere a TVA-ului pentru vânzarea de locuințe (5% pentru locuințele cu o suprafață mai mică de 120 mp). Alte 30.000 – 40.000 de noi locuri de muncă vor apărea în industria IT, pentru care Guvernul PSD-ALDE a extins neimpozitarea veniturilor pentru toți IT-știi. Peste 50.000 de noi locuri de muncă vor fi create în domeniul sănătate, prin cele 9 mari spitale ce vor fi construite până în 2020, dar și prin deblocarea tuturor posturilor de medici din toată țara și scoaterea lor la concurs.

Toate acestea sunt visurile și idealurile noastre pentru a garanta românilor condiții de muncă la standarde europene, unde valoarea muncii, demnitatea umană și respectul față de societate sunt valori supreme.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii le transmit tuturor românilor multă sănătate și distracție frumoasă alături de familie și prieteni, dar, îi rog totodată, să-și aducă aminte de sacrificiul înaintașilor noștri care au luptat pentru ca noi, astăzi, să muncim altfel!

 

Ioan Dîrzu

Deputat


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea