Politică Administrație

Deputat PNL Florin Roman: Peste 600 de infractori eliberați pe baza recursului compensatoriu au revenit în penitenciare după ce au recidivat, mare parte dintre infracțiuni fiind comise cu violență

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că în ultima perioadă sute de deținuții eliberați din penitenciar pe baza recursului compensatoriu s-au întors la foarte scurt timp în închisoare, deoarece au comis din nou infracțiuni, mare parte dintre ele cu violență.

Mai exact, potrivit răspunsului primit la o interpelare transmisă ministrului Justiției, Tudorel Toader, în perioada 19 octombrie 2017 – 23 noiembrie 2018, au fost eliberate în total 13.277 de persoane private de libertate, dintre care 2.397 au fost eliberate la termen și 10.880 au beneficiat de eliberarea condiționată și regimul compensatoriu. Din totalul acestor persoane, 649 au revenit în penitenciare pentru că au comis noi infracțiuni, 188 dintre acestea fiind închise pentru crimă, tentativă de crimă, viol și tâlhărie.

”Asistăm la o creștere alarmantă a acestor cazuri. Aproape că nu este zi în care să nu vedem, în presa locală, un caz de viol, crimă, tâlhărie sau alte infracțiuni comise cu violență, iar marea parte a celor care comit aceste infracțiuni sunt recidiviști eliberați mai repede din închisoare, pe baza recursului compensatoriu. Atrag din nou atenția că, atât din cauza valului de eliberări din penitenciare, dar și din cauza lipsei patrulelor de polițiști de pe stradă, siguranța cetățeanului este pusă grav în pericol”, a declarat Florin Roman.

El a mai precizat că la nivelul județului Aba numărul patrulelor de poliție a scăzut cu 157, de la 222 de patrule în 2016, la 66 de patrule în 2018.

”Având în vedere că avem 78 de unități administrative, practic nu reușim să avem nici măcar o patrulă de poliție în fiecare localitate. La nivelul municipiului Alba Iulia, în trecut aveam 27 de patrule, acei polițiști care patrulau însoțiți de jandarmi pe sectoare, iar acum nu-i mai avem deloc. Asta în timp ce avem la ora actuală pe stradă sute de oameni care au ieșit din pușcării, care au fost închiși pentru că au comis infracțiuni și care, din punctul meu de vedere zburdă fără niciun fel de probleme. La nivel național situația este dramatică, numărul de patrule a scăzut cu 414 în toată țara, cauza fiind pensionările din MAI care au afectat cel mai mult sectorul operativ și nu cel de la nivelul birourilor. Îi cer ministrului de Interne să vină de urgență în fața Parlamentului cu un plan operativ, pentru că în caz contrar dramele vor continua să apară în fiecare zi. Repet, avem deja aproape 200 de crime, tentative de crime, violuri și tâlhării într-un interval de timp în care, în mod obișnuit, se produceau mult mai puține”, a mai spus deputatul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în ianuarie 2026: Date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în ianuarie 2026 Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, miercuri, 14 ianuarie 2026, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna ianuarie 2026. Suma totală depăşeşte 14,4 milioane de lei, cele mai mari sume fiind virate Partidului Social Democrat (PSD), […]

Citește mai mult

Politică Administrație

16 februarie 2026 | Primăria Aiud organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Aiud organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea” În data de 16 februarie 2026, începând cu ora 12.00, Primăria Municipiului Aiud, organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea”. Primăria Municipiului Aiud organizează în data 16 februarie 2026, ora 12:00, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba: Unde a dispărut Ion Dumitrel? Nu are curajul să apere comunitățile din Alba, cărora Ilie Bolojan vrea să le ia din bugetele de investiții

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Unde a dispărut Ion Dumitrel? Nu are curajul să apere comunitățile din Alba, cărora Ilie Bolojan vrea să le ia din bugetele de investiții Unde a dispărut subit, în aceste zile, domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba și președintele organizației județene a PNL? Obișnuit să pozeze într-o vedetă a rețelelor de socializare, […]

Citește mai mult