Politică Administrație

Deputat PNL de Alba, Sorin Bumb: ”Sistemul sanitar va intra în comă din cauza PSD”

Ioana Oprean

Publicat

în

Am fost cu toții martorii recentelor declarații guvernamentale privind creșterea spectaculoasă a salariilor medicilor. Declarații triumfaliste prin care se anunțau salarii ce merg până la peste 4.000 de euro pe lună pentru medicii din sistemul public, începând cu data de 1 Martie.

Sursa de finanțare a spitalelor din România o constituie deconturile făcute de Casa de Sănătate pentru cazurile pe care fiecare spital le rezolvă. Cum nu s-a anunțat nicio schimbare a acestui mod de finanțare, rezultă, în mod logic, că banii alocați spitalelor sunt aceiași, în condițiile în care salariile medicilor cresc cu 40 până la 170%. Și așa se naște întrebarea fundamentală: de unde bani pentru aceste creșteri de salarii, mai ales că impactul estimat la nivel național este de circa 1 miliard de euro? Cel mai probabil că banii vor fi luați din fondurile necesare pentru investiții, dotări și medicamente. Astfel, calitatea actului medical va scădea semnificativ și vom avea niște medici bine plătiți în niște spitale nerenovate, neîncălzite, fără aparatură și fără medicamente.

La fel ca și în cazul legii medicamentelor ieftine, efectul va fi negativ și va fi suportat de bolnavi. Și atunci PSD a adoptat o tactică populistă, stabilind prin lege prețul anumitor medicamente. Efectul a fost că acestea au dispărut de pe piață, iar bolnavii au fost cei care au avut de suferit, fie plătind pentru înlocuitoare mai scumpe, fie rămânând fără tratament.

Modul pueril și populist în care PSD abordează problema sănătății se vede și din centrarea exclusivă pe salariile medicilor, care generează noi discriminări și conflicte în spitale, excluzând din aceste majorări întregi categorii de personal necesare actului medical. Ce nu înțelege PSD e că, spre exemplu, un chirurg nu poate opera fără asistentele care îl ajută în operație, fără tehnicienii care îi sterilizează bisturiul și îi reglează aparatul de anestezie, fără biologii, chimiștii și laboranții care analizează probele de sânge, fără farmacistul care eliberează medicamentele necesare în operație sau fără personalul care curăță sala de operație.

Simplificarea excesivă a problemelor sistemului sanitar și reducerea lor doar la salarii, este încă o dovadă a imaturității în gândire a unor miniștri care s-au și grăbit să anunțe că medicii nu mai pleacă din țară. E drept că una dintre cauzele exodului medicilor o constituie salariile mult prea mici, dar PSD ar trebui să vadă tot complexul de factori și să se întrebe dacă medicii nu pleacă cumva și pentru că s-au săturat să lucreze fără dotare și aparatură, pentru că s-au săturat să le fie îngrădită cariera de un sistem fanariot, pentru că e mai ușor și mai sigur să faci naveta de la Cluj la Paris decât de la Cluj la Aiud, pentru că după ce lucrezi 12 ore în spital, trebuie să mai pierzi câteva zile stând la coadă la ANAF ca să depui diverse formulare, sau pentru că atunci când îți sosește un caz în urgență trebuie să pierzi mai mult timp cu completarea de hârtii decât cu evaluarea pacientului.

Iată deci că ceea ce face Guvernul PSD acum este doar un joc de imagine prost gândit, o măsură populistă și pompieristică din care vor avea de pierdut atât pacienții cât și medicii.

Deputat PNL de Alba, Sorin Ioan BUMB


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult