Rămâi conectat

Politică Administrație

Deputat PNL de Alba, Florin Roman: ”Guvernul Dăncilă lasă prea multe primării fără bani de salarii și investiții!” – Declarație politică

Ioana Oprean

Publicat

în

Doamnă/domnule președinte de ședință,
Stimați colegi,

La sfârșitul anului trecut, atunci când au implementat cu surle și trâmbițe „marea revoluție fiscală”, atât Guvernul Tudose de la acea vreme, cât și domnul Dragnea au promis primarilor care au semnalat ce probleme vor avea în a doua parte a acestui an, și anume că se vor înregistra pierderi substanțiale de venituri la nivelul UAT – urilor, pierderi care survin ca urmare a reducerii impozitului pe venit de la 16 la 10% și a diminuării cotelor defalcate din TVA, că vor veni cu soluții compensatorii.

Iată că, suntem în luna septembrie, după adoptarea de către Guvernul Dăncilă a OUG 78/2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, și reiese limpede faptul că primarii au avut dreptate, deoarece sunt foarte multe UAT uri care vor rămâne fără bani de salarii, încă din această lună, și care nu-și vor putea sub nicio formă continua proiectele de investiții, pentru că vor primi prea puțini bani sau deloc de la acest Guvern!

PNL a susținut încă de la adoptarea bugetului de stat pe anul 2018 un amendament care venea ca o soluție pertinentă în întâmpinarea acestei probleme, și anume ca 100% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale să revină acestora pentru a putea fi asigurată finanțarea administrațiilor publice locale, măcar la nivelul anului fiscal 2017!

Doamnelor și domnilor deputați,

Mai mult decât atât, eu, în calitate de deputat de Alba, dar și cunoscând foarte bine problemele financiare cu care se confruntă primarii, atât din județul pe care-l reprezint în Parlament, cât și din multe alte județe ale țării, am inițiat două propuneri legislative cu privire la modificarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, astfel încât să fie majorate cotele defalcate din impozitul pe venit în favoarea rămânerii în administrațiile locale a unor sume suficiente care să asigure comunităților locale funcționarea lor în bune condiții, dar, mai ales, dezvoltarea sustenabilă a acestora prin investiții importante.

Le cer, pe această cale, colegilor parlamentari din arcul guvernamental să susțină ultima mea propunere legislativă depusă în acest sens, dându-le astfel posibilitatea primăriilor să-și susțină și finanțeze mai bine chletuielile curente și, bineînțeles, să-și poată continua proiectele de investiții care sunt vitale pentru modernizarea comunităților lor, fără a mai ajunge cu mâna întinsă la vreun guvern!

Vă invit, stimați colegi, să ne susținem primarii și cetățenii din județele pe care le reprezentăm în Parlament, prin votarea acestei inițiative foarte importante pentru toți și să nu-i mai punem în situația de a ajunge în pragul falimentului pentru că au o culoare politică sau alta!

Vă mulțumesc!

Florin-Claudiu ROMAN, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă 

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei Administrația din Ciugud a demarat licitația ,,Dezvoltarea infrstructurii de transport verde – Pistă pentru biciclete în comuna Ciugud”, prin SEAP, care prevede construirea a peste 10 kilometri de piste de biciclete pe raza comunei. Citește […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea