Ştirea zilei

Demersul PSD Alba în Justiție, privind modificarea stemei județului, respins la Tribunal

Bogdan Presecan

Publicat

în

Acțiunea PSD Alba de contestare în instanță a Hotărârârii Consiliului Județean Alba din luna aprilie 2013, prin care a fost adoptată penultima variantă a stemei judeţului Alba, invocându-se încălcarea normelor legale, lipsa reprezentării în stemă a anumitor zone din județ şi lipsa unei consultări reale a locuitorilor judeţului Alba cu privire la aceste modificări, a fost respinsă marţi, 7 ianuarie 2014, de către judecătorii de contencios administrativ ai Tribunalului Alba.

Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată cu recurs la instanța superioară.

Legat de decizia Tribunalului Alba, avocatul Ioan Rus, fost președinte al PSD Alba, a declarat în exclusivitate pentru ziarul „Unirea”:

„Noi o considerăm de pe acum ca fiind ilegală această hotărâre și o vom ataca cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.”

Una dintre principalele nemulțumiri ale PSD-iștilor, respectiv eliminarea din stemă a sigiliului lui Avram Iancu, considerat un simbol nu doar al judeţului Alba ci al tuturor românilor, nu mai este însă de actualitate, întrucât, în luna septembrie a anului trecut, Consiliul Județean a modificat din nou stema, “repunându-l în drepturi“ pe Avram Iancu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult