Societate

Declin demografic în România: În primele 9 luni ale anului s-a întregistrat cel mai mic număr de NAȘTERI din ultimii 6 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit unui comunicat de presă din data de 11 noiembrie 2019, publicat de Institutul Național de Statistică, în primele 9 luni din acest an s-au născut cei mai puțini copii din ultimii 6 ani.

În intervalul ianuarie-septembrie 2019 s-au înregistrat 139.829 de nou-născuți, cu peste 3.000 mai puțini față de aceeași perioadă a anului trecut.

În luna septembrie 2019 s-a înregistrat naşterea a 17.707 copii, cu 701 mai puţini copii decât în luna august 2019. În același timp, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 880 în luna septembrie 2019 faţă de aceeaşi lună din 2018. Dar per total, pentru primele 9 luni ale anului, numărul nașterilor este cel mai mic din ultimii 6 ani pentru care există date lunare defalcate în baza de date a INS.

Datele vin în contextul în care anul 2018 a fost anul cu cele mai puține nașteri din ultimii 50 de ani.

De ce scade numărul nașterilor

Dacă până în 2009, cauza principală a scăderii populației a fost migrația, după această dată a fost înregistrată o diferență mare între numărul de nașteri și cel al deceselor, potrivit președintelui INS Tudorel Andrei, citat de edumedical.ro.

Astfel, principalele trei cauze în prezent ale scăderii populației din România sunt:

  • reducerea ratei natalității,
  • creșterea vârstei medii a mamei la prima naștere de la 23,7 în 2000 la 26,2 în 2012
  • alături de scăderea ratei de fertilitate

Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică (INS), a precizat că este nevoie ca fiecare femeie să nască minimum doi copii pentru ca populația României să ajungă din nou la 20 de milioane de locuitori.

“Demografic, pentru a înlocui populația actuală, ar trebui să avem 2,1 copii născuți de o femeie. Dacă avem mai puțin de 2,1 copii născuți de o femeie, nu putem rămâne la nivelul populației de 20 de milioane de locuitori”, a precizat Tudorel Andrei.

sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

Mesaje de 1 martie, Mărțisor 2026. Ce sms-uri, felicitări şi urări puteţi trimite cu ocazia venirii primăverii?

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de 1 martie 2026 • Mesaje de Mărţişor • Mesaje de primăvară, SMS -uri, FELICITARI de 1 martie şi URARI frumoase pe care le puteţi trimite odată cu venirea primăverii • Mesaje amuzante și haioase de Mărțișor. Venirea primăverii este un bun prilej de a le trimite celor dragi un mesaj, o felicitare de […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

26 februarie: Adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la NATO

Ioana Oprean

Publicat

în

26 februarie: Adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la NATO Imediat după Revoluţie, autorităţile române s-au îndreptat, către NATO, iniţiind relaţii diplomatice în 1990, pentru ca în 1993 preşedintele Ion Iliescu să-i transmită oficial Secretarulului general dorinţa României de a adera, eveniment care va avea loc abia în […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 februarie – 5 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 februarie – 5 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Bride! / Mireasa! Avanpremiera Regia: Maggie Gyllenhaal Cu: Jake Gyllenhaal, Christian Bale, Jessie Buckley, Penélope Cruz Gen Film: Drama, Horror, Romantic, SF, Dragoste Durată: 126 min Rating: N 15 Acțiunea […]

Citește mai mult