Ştirea zilei

Decizie finală: Consiliul Local Alba Iulia nu se constituie parte civilă în dosarul penal FC Unirea. O expertiză contabilă indică lipsa oricărui prejudiciu

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Consilierii din Consiliul Local Alba Iulia au decis joi, în ultima şedinţă din acest mandat, să revoce hotărârea adoptată în ianuarie prin care s-au constituit parte civilă în dosarul penal privind finanţările din bani publici acordate FC Unirea, dosar instrumentat de procurorii DNA Alba Iulia. Decizia a fost luată la limită, cu doar un vot diferenţă. Aleşilor le-au fost prezentate rezultatele expertizei contabile pe care au comandat-o în luna martie, expertiză care relevă că sumele acordate de CL Alba Iulia către Asociţia Fotbal Club Unirea 1924 în perioada 2005-2011 au fost alocate corect, neexistând niciun prejudiciu din bani publici.

Consilierii locali din Alba Iulia au mai avut o tentativă de a revoca hotărârea de constituire ca parte civilă în dosarul penal privind finanţările din bani publici ale FC Unirea şi în luna martie 2012 însă s-au răzgândit pentru că atunci nu aveau rezultatele expertizei contabile.

Iniţial, în ianuarie 2012, aleşii au votat pentru a se constitui parte civilă în dosar, la solicitarea DNA. Ei au spus că decizia de atunci a fost una greşită şi că s-au lăsat influenţaţi de mass-media şi de opinia publică. Aleşii cred că din moment ce nu există prejudiciu, nu există nici motiv ca să se constituie parte civilă în dosar iar dacă ar face acest lucru s-ar învinovăţi singuri.

Procurorii DNA Alba Iulia verifică modul cum autorităţile locale şi judeţene au acordat sprijin financiar echipei de fotbal FC Unirea şi modul cum au fost cheltuiţi aceşti bani. Procurorii au stabilit că în cauză este vorba despre un prejudiciu de circa 11,5 milioane lei. CJ Alba s-a constituit parte civilă în dosar cu suma de 3,5 milioane lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”

Ioana Oprean

Publicat

în

Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]

Citește mai mult