Actualitate

De vineri, familiile sau persoanele singure cu venituri mici pot primi un ajutor lunar pentru a-și plăti facturile la apă și canalizare

Ioana Oprean

Publicat

în

De la sfârșitul săptămânii, familiile sau persoanele singure cu venituri mici pot primi un ajutor lunar din partea autorităților locale pentru plata serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, după cum prevede un act normativ publicat marți în Monitorul Oficial.

Mai exact, actul normativ prevede acordarea unui ajutor financiar familiilor sau persoanelor singure cu venituri scăzute pentru plata serviciului de apă și canalizare. Ajutoarele se acordă în limita a 75 litri de apă/persoană/zi, apă uzată evacuată la rețeaua de canalizare, iar sumele necesare acordării acestor ajutoare bănești vor proveni de la bugetul local.

Familiile sau persoanele singure care primesc ajutor social beneficiază de un ajutor lunar care va acoperi cel puțin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare. Venitul lunar al familiei se stabilește pe baza veniturilor tuturor membrilor acesteia din luna anterioară lunii în care s-a făcut cererea pentru acordarea ajutorului lunar.

Limitele de venituri până la care se acordă ajutorul lunar pentru plata apei și canalizării sunt cele prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, respectiv 1,572 ISR în cazul familiilor și 2,164 ISR pentru persoanele singure. În condițiile în care, în acest an, indicatorul social de referință (ISR) are valoarea de 500 de lei, limita veniturilor pentru familii este de 786 de lei, în timp ce pentru persoanele singure, limita venitului este de 1.082 de lei.

Valoarea ajutorului lunar pentru plata serviciilor de alimentare și modalitatea de decontare a acestuia se stabilesc printr-o hotărâre a consiliului local, iar acordarea ajutorului se face prin dispoziția primarului, la solicitarea celor interesați.

Suplimentar, proiectul legislativ mai prevede și posibilitatea acordată persoanelor singure sau familiilor cu venituri mai mici decât salariul minim pe economie (1.900 de lei) de a deconta, parțial sau chiar integral, costurile legate de branșarea sau racordarea la sistemul de alimentare cu apă și canalizare.

În condițiile în care recent a fost adoptat un act normativ care stabilește că, începând de anul viitor, taxa pe valoarea adăugată aplicată serviciilor de canalizare se va reduce de la 19% la 9%, românii vor plăti facturi mai mici pentru acest tip de servicii.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult