Rămâi conectat

Cultură Educație

De la 2 ianuarie 2011 se reia pensionarea anticipată şi anticipată parţială

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un recent document emis de CNPAS face referire la stabilirea şi recalcularea pensiei anticipate şi anticipate parţiale, conform prevederilor Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, aşa cum ne-a declarat Nicolae Nartea, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Alba, potrivit articolului 10 din Legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar, la acestea adăugându-se alte prevederi ale art. 16 din aceeaşi lege, în perioada 3 iulie – 31 decembrie nu s-au mai aplicat dispoziţiile referitoare la pensia anticipată şi anticipată parţială. În conformitate cu Legea 19/2000 (cu modificările şi completările ulterioare), cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege se depun la CJP Alba cu 30 de zile calendaristice înainte de data îndeplinirii condiţiilor de pensionare. Prin urmare, cei care respectă condiţiile pentru a primi pensie anticipată şi anticipată parţială începând cu data de 1 ianuarie 2011, pot solicita deja înscrierea la categoriile de pensii amintite. Cei care au îndeplinit sau îndeplinesc condiţiile pentru a solicita o pensie anticipată sau anticipată parţială până la data de 31 decembrie pot cere înscrierea în aceste categorii din data de 3 ianuarie 2011. CNPAS face precizarea că, în cazul în care până la sfârşitul anului 2010 vor interveni modificări legislative de natură să modifice cele amintite mai sus se va reveni cu informaţii suplimentare. Conform prevederilor art. 49 şi art. 52 din Legea 19/2000, modificate prin Legea 273/2009, din data de 1 ianuarie 2011, trecerea de la pensia anticipată şi de la cea anticipată parţială la pensia pentru limită de vârstă se face din oficiu, la împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de lege. Aşadar, beneficiarii pensiilor anticipate şi anticipate parţiale care au împlinit sau împlinesc vârsta standard de pensionare până la 1 ianuarie 2011 şi nu au solicitat trecerea în categoria pensionarilor pentru limită de vârstă vor fi trecuţi din oficiu la pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 1 ianuarie 2011. Odată cu trecerea la pensie pentru limită de vârstă, conform prevederilor legale, pensia se va recalcula, după caz, prin eliminarea diminuării prevăzute de lege şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioadele de anticipare. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei

Ioana Oprean

Publicat

în

28 noiembrie 2025 | Vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., la Palatul Principilor din Alba Iulia: Vor fi expuse replici fidele ale veșmintelor princiare purtate de figuri emblematice ale istoriei Transilvaniei Centrul Cultural Palatul Principilor din Alba Iulia invită publicul vineri, 28 noiembrie 2025, începând cu ora 13:30, la vernisajul expoziției P.R.I.N.C.E., un eveniment care îmbină istoria vestimentară […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894)

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră muzicală internațională la Sebeș: Pianista japoneză Chiyo Hagiwara a lansat un compact disc cu piese compuse de Josef Filtsch (1813-1894) Luni, 3 noiembrie 2025, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, a avut loc un spectacol inedit, oferit de pianista japoneză Chiyo Hagiwara, pentru a-l omagia pe compozitorul Josef Filtsch. Muzică fratelui mai […]

Citește mai mult

Cultură Educație

7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului

Ioana Oprean

Publicat

în

7 noiembrie 2025 | Spectacolul ”După melci”, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, la finalul atelierului Arta actorului Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia prezintă vineri, 7 noiembrie 2025, spectacolul „După melci”, la finalul atelierului de Arta actorului. Teatrul de Păpuși „Prichindel” anunță prezentarea de final a Atelierului de Arta actorului, coordonat de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea