De astăzi, Codul Rutier s-a modificat: Sancțiuni drastice pentru șoferii și bicicliștii care utilizează în timp ce conduc orice dispozitiv mobil cu funcţie de înregistrare ori redare text, foto sau video
De astăzi, Codul Rutier s-a modificat: Sancțiuni drastice pentru șoferii și bicicliștii care utilizează în timp ce conduc orice dispozitiv mobil cu funcţie de înregistrare ori redare text, foto sau video
De sâmbătă conducătorilor de autovehicule, tractoare, tramvaie aflate în mişcare, dar şi de vehicule care nu necesită permis de conducere le va fi interzis nu doar să utilizeze, dar chiar să ţină în mână telefonul mobil şi orice dispozitiv mobil cu funcţie de înregistrare ori redare text, foto sau video.
Şi asta pentru că pe 12 octombrie intră în vigoare o ordonanţă de urgenţă dată de Guvern în luna august care prevede pedepse serioase pentru cei care sunt surprinşi săvârşind această contravenţie.
Modificarea legislativă este una importantă dacă avem în vedere că, până acum, Codul Rutier prevedea sancţiuni doar în cazul folosirii telefoanelor mobile în timpul mersului, cu excepţia aparatelor cu dispozitive tip „mâini libere”. De acum atât şoferii cât ş
i bicicliştii, dar şi cei care vor merge pe trotinete vor fi sancţionaţi cu 1.200 de lei dacă vor fi prinşi cu telefonul în mână.
În plus, şoferii vor putea rămâne şi fără permis pentru o perioadă de 30 de zile dacă folosesc telefonul în timp ce încalcă şi alte reguli pentru circulaţia vehiculelor.
Astfel, printre altele, şoferii pot rămâne fără permis dacă ţin în mână telefonul în timp depăşesc viteza maximă admisă în zona respectivă sau dacă intră într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată. Aceeaşi sancţiune primesc şi cei care nu respectă regulile depăşirilor sau cei care ating telefonul şi nu ţin distanţă corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precedă şi în urma acestei manevre s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
În fine, vor rămâne fără carnet şi cei care vorbesc la telefon şi „nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune”, se mai arată în noua reglementare. 7 din 12 români folosesc „birourile mobile” Măsura a fost considerată necesară deoarece, potrivit datelor oficiale, la nivel naţional, aproape 150 de români sunt amendaţi în fiecare zi pentru că sunt surprinşi vorbind la telefon fără aceste dispozitive speciale, fapt care pune grav în pericol siguranţa circulaţiei. În plus, conform unor studii, 7 din 10 şoferi români au recunoscut că folosesc telefonul mobil în timp ce conduc.
Mai exact, iniţiază sau primesc un apel, verifică mail-ul sau conturile de socializare sau dau un SMS. Specialiştii în conducere preventivă spun că simpla ţinere a telefonului în mână ne atenuează serios reflexele. Astfel, la 60 de km/h, viteza de reacţie are de suferit grav în caz de pericol: în loc să apăsăm frâna în două secunde, din clipa în care am observat pericolul, vom face asta în cel puţin patru secunde.
Mai mult, iniţiatorii au ajuns la concluzia că actualele telefoane mobile sau tablete care includ o serie de alte funcții, precum cea de scanner de documente, utilizare internet/rețele sociale, consolă mobilă de joc, au fost transformate într-un soi de birouri mobile. Tocmai din acest motiv posesorii acestora sunt tentaţi să le folosească în diverse scopuri în timp ce conduc.
sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | ACCIDENT MORTAL pe DN 19B: O persoană și-a pierdut viața după impactul dintre un tir și un autoturism
ACCIDENT MORTAL pe DN: O persoană și-a pierdut viața după impactul dintre un tir și un autoturism Un accident mortal a avut loc pe pe DN 19 B, la ieșirea din localitatea Suplacu de Barcău spre Marghita, județul Bihor, astăzi, 3 noiembrie, în urma impactului dintre un TIR și un autoturism. Citește și: FOTO | […]
Economistul Radu Georgescu: ,,În România este o bombă economică care ticăie din ce în ce mai rapid. Se numește cursul euro”
Radu Georgescu: ,,În România este o bombă economică care ticăie din ce în ce mai rapid. Se numește cursul euro” Economistul Radu Georgescu a publicat un text în care vorbește despre una dintre cele mai mari vulnerabilități ale economiei românești, cursul euro, pe care îl numește „o bombă economică cu ceas”. El explică de ce […]
VIDEO | 78 de PERCHEZIȚII domiciliare în mai multe județe din țară: Operațiunea „JUPITER 4” vizează combaterea criminalității economico-financiare și a infracțiunilor cu arme
78 de PERCHEZIȚII domiciliare în mai multe județe din țară: Operațiunea „JUPITER 4” vizează combaterea criminalității economico-financiare și a infracțiunilor cu arme Polițiștii și procurorii desfășoară, luni, 3 noiembrie 2025, 78 de percheziții domiciliare în mai multe județe din țară, în cadrul operațiunii „JUPITER 4”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație […]