Actualitate

Datoria externă a României: Creștere alarmantă în ultimele șapte luni. Cât de mult a împrumutat statul român

Ioana Oprean

Publicat

în

În primele şapte luni din 2019, datoria externă a României a crescut cu peste 8 miliarde de euro, în special din cauza împrumuturilor făcute de Ministerul Finanţelor prin emisiunile de euroobligaţiuni, a informat vineri BNR.

„Creşterea datoriei publice directe în primele şapte luni ale anului 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice, în valoare nominală de 5.000 milioane euro (5 miliarde de euro), precum şi din influenţa preţurilor titlurilor de valoare emise de administraţia publică, în valoare de 2.134 milioane euro”, arată banca centrală.

Potrivit acesteia, în perioada ianuarie-iulie 2019, datoria externă totală a crescut cu 8.194 milioane euro.

În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 73.331 milioane euro la 31 iulie 2019 (68,1 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,9 la sută faţă de 31 decembrie 2018, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2019 nivelul de 34 280 milioane euro (31,9 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 9 la sută faţă de 31 decembrie 2018.

În acelaşi interval, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 6,025 miliarde de euro, în creştere cu circa 24% comparativ cu cel din perioada similară din 2018, de 4,859 miliarde euro, informează BNR.

Datoria externă include următoarele instrumente financiare de natura pasivelor: numerar şi depozite, împrumuturi, titluri de valoare de natura datoriei, credite comerciale şi avansuri primite, pasive rezultate din sisteme de asigurări, de pensii şi scheme de garanţii standardizate, alocări de DST de la FMI şi alte angajamente. (Conform manualului FMI, External Debt Statistics Guide for Compilers and Users, 2014).

Datoria externă publică directă include împrumuturile externe contractate direct de MFP şi de autorităţile administraţiei publice locale, în baza legislaţiei privind datoria publică, inclusiv titlurile de stat cumpărate de nerezidenţi – calculate la valoarea de piaţă. Soldul titlurilor de stat cumpărate de nerezidenţi este estimat ca diferenţă între soldul emisiunilor efectuate de Administraţia Publică şi soldul deţinerilor de titluri de stat aferente sectoarelor instituţionale rezidente raportat de principalii intermediari financiari atât în nume propriu, cât şi în numele clienţilor pentru care prestează servicii de custodie, pe baza Regulamentului BNR nr. 4/2014 cu modificările şi completările ulterioare.

Datoria externă garantată public include împrumuturile externe garantate de MFP şi de autorităţile administraţiei publice locale, conform legislaţiei privind datoria publică.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]

Citește mai mult

Actualitate

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”

Bogdan Ilea

Publicat

în

ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie” Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, 19 martie 2026 că s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie. „Am decis să reducem componenta de […]

Citește mai mult