Cum şi-a făcut Viorica Călin („Vivi”) de la Casa de Pensii Alba cabană din atenţiile primite de la falşi pensionari
Foşti directori ai instituţiei sunt cercetaţi de DNA Alba în legătură cu dosarele de pensii ilegale
Viorica Călin zisă „Vivi” a fost pionul principal din interiorul Casei de Pensii Alba prin intermediul căreia în ultimii au fost introduse în sistem şi apoi în plată dosarele de pensii falsificate de gruparea condusă de Constantin Toma şi Sabin Coasian, grupare destructurată de procurorii DIICOT Alba. Viorica Călin, funcţionară cu grad de inspector, a introdus în sistem, „cu complicitatea unor funcţionari din cadrul Casei de Pensii Alba”, după cum spun anchetatorii, sute de dosare conţinând cărţi de muncă falsificate. Astfel, sute de persoane din judeţ, în special din Munţii Apuseni, au beneficiat ani la rând de pensii fără să aibă acest drept. În schimbul serviciilor sale, „Vivi” era răsplătită în special cu bunuri şi produse. Ea a reuşit ca să-şi ridice o cabană la Gârda cu material lemnos primit de la beneficiarii dosarelor de pensii falsificate. Viorica Călin se află în arest preventiv alături de alţi 8 inculpaţi din dosar.
„Pe raza judeţului Alba au fost identificate mai multe dosare de pensie întocmite în principal pe numele unor persoane din zona munţilor Apuseni şi nu numai. (…) Dosarele care au intrat în plată la C.J.P.P. Alba au fost introduse cu complicitatea unor funcţionari din cadrul Casei Judeţene de Pensii Publice Alba, este vorba în principal de inc. Călin Viorica. În principal dosarele de pensie falsificate pe numele unor persoane din judeţul Alba au fost depuse la C.J.P.P. Alba prin intermediul inc. Călin Viorica, funcţionară la această instituţie, de multe ori legătura dintre aceasta şi inc. Toma Constantin fiind făcută de numitul Călin Dorin, soţul funcţionarei”, arată procurorii DIICOT Alba în rechizitoriul întocmit în „Dosarul pensiilor ilegale”.
Angajata Casei de Pensii Alba, plătită în „foastăni de lemn de brad”
Beneficiile pe care le primea „Vivi” pentru serviciile ei reies din declaraţiile mai multor beneficiari de pensii dar şi din discuţiile telefonice şi ambientale surprinse de anchetatori. „(…) La cererea numitului Călin Dorin, soţul inculpatei Călin Viorica, eu am predat acestuia 20 de grinzi de 20/20, cu lungimea de 4 metri, din lemn de brad şi 20 de foastene de 20/4, cu lungimea de 4 metri, din lemn de brad. Acest material lemnos l-am luat de la învinuita Patiţa Marcela şi le-am predat numitului Călin Dorin cu o săptămână înainte să depun dosarul de pensie al învinuitei. Eu i-am spus învinuitei Patiţa Marcela că inculpata Călin Viorica ar putea-o ajuta să obţină pensia. Nu am primit nicio sumă de bani de la soţii Călin în schimbul materialului lemnos. Nici nu am cerut bani pe acest lemn. Cei doi m-au întrebat cât costă, însă eu le-am răspuns că nimic…”, se arată într-o declaraţie a lui Constantin Toma dată în faţa procurorilor în data de 27 septembrie 2011.
Tot dintr-o discuţie a lui Toma cu anchetatorul sub acoperire infiltrat în grupare de către anchetatori, numit Matei Florin, reiese faptul că Viorica Matei era răsplătită pentru sprijinul adus falsificatorilor:
„Toma Constantin: Aia de la CASA DE PENSI, aia ţi le calculează după aia acolo în faţa ta. (se referă la inc. Călin Viorica) (…)
Toma Constantin: Da domnule acuma o sun tu nu auzi. (n.l. se duce în altă cameră şi aduce telefonul mobil). Uite acuma o sun. Păi cum. Dă-o în … că i-am dus lemne de o cabană că şi-o făcut cabană la METEŞ, lângă ALBA.
Matei Florin: Ie. Ştiu unde e METEŞU.
Toma Constantin: O zis că vrea să îşi facă cabană, păi da fă-ţi ce am zis io să nu îţi faci. Păi da nu am lemne. Ţ-ai făcut nota ce îţi trăbă? Păi nu. Făţ-o că viu. Zic că într-o săptămână le ai. M-am dus la ăsta la HOREA, zic asta este dacă vrei ca nevasta ta să fie la pensie, uite ce îmi trebuie.
Matei Florin: La care ?
Toma Constantin: La ăla la HOREA, la …… PETRE VANCU, ăla ce are patru gatere. Bă tu eşti nebun.
….Toma Constantin: …Io-l sun pe el …râde.. „Doamna VIVI, te rog frumos, ia obiectul”
Matei Florin: VIVI?……
Toma Constantin: Ea aşa mi s-a recomandat şi… Când la CASA DE PENSII, la ghişeul 6, una micuţă cu ochelari, frumoasă, cu draci….”.
„Ghişeul era tot timpul plin de pungi. Soţul căra pungile la maşină şi
de câte 3 ori”
De asemenea, dosarele falsificate de inculpatul Coasian Sabin, celălalt lider al grupării, au fost introduse la Casa de Pensii Publice Alba tot prin intermediul Vioricăi Călin, funcţionară la această instituţie. Şi de la „clienţii” lui Coasian „Vivi” a primit mită sub formă de material lemnos dar şi produse alimentare (brânză, ouă, lapte, vinars).
„În perioada în care am lucrat la Casa de Pensii Alba, … la un ghişeu lângă cel la care lucra inculpata Călin Viorica, la ghişeul unde lucra aceasta era tot timpul plin de pungi cu atenţii din partea petenţilor, care veneau la ghişeul ei. Soţul acesteia căra pungile la maşină şi de 3 ori când pleca aceasta de la serviciu. (…) De regulă era vorbă de bunuri alimentare: brânză, lactate, ouă, vinars. Din ce am remarcat eu, Călin Viorica avea o situaţie materială mult peste veniturile ei legale”, a declarat la dosar, în calitate de martor, o fostă angajată a Casei de Pensii Alba, fostă lideră de sindicat.
50 scânduri de brad plus forţă de muncă pentru construcţia unei cabane la Gârda
„După depunerea dosarului la CJP Alba, m-am bucurat de sprijinul înv. Călin Viorica, angajată a acestei instituţii, care a îndeplinit toate formalităţile necesare obţinerii pensiei menţionate, cu toate că la bază erau acte nereale. Ajutorul l-am primit de la înv. Călin Viorica, după ce în prealabil am oferit acesteia 50 scânduri de brad în lungime de 2 metri, plus forţă de muncă calificată pentru construcţia unei cabane în localitatea Gîrda, jud. Alba…”, se arată în declaraţia de la dosar a unuia ditre beneficiarii de dosare de pensii false, Viorel Avram.
Viorica Călin îi solicită lui Sabian Coasian să o ajute cu construcţia cabanei, lucru pus în evidenţă de o discuţie telefonică dintre cei doi: „Călin Viorica: (…) Auzi mă drăguţă, oare un bazin din ăla mai poţi cumva? Nouă ne-ar trebui acol’ la cabană./ Coasian Sabin: Încerc. Încerc. /Călin Viorica: Dacă se poate./ Coasian Sabin: Se poate orice-n lumea asta, dacă omu’ vrea”.
Foşti directori de la Casa de Pensii, cercetaţi de DNA
„Cu privire la funcţionarii C.J.P.P. Alba care au operat, verificat, aprobat intrarea în plată a dosarelor de pensii menţionate la rubrica în fapt din cuprinsul prezentului rechizitoriu, deoarece există indicii temeinice de săvârşire a infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, etc., precum şi cu privire la faptele de luare dare de mită la care s-a făcut referire în mai multe declaraţii în această cauză, având în vedere calitatea unora dintre aceste persoane (şefi ai C.J.P.P. Alba la data comiterii faptelor) se va dispune disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea D.N.A. Serviciul Teritorial Alba Iulia“, se arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT în „Dosarul pensiilor ilegale”.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi
Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi Doar o singură zi ne mai desparte de sărbătoarea Crăciunului, iar mulți dintre cei care vor sărbători nu sunt întotdeauna aproape de cei dragi. Centrul InfoCons a făcut o listă cu urarea „Crăciun fericit” scrisă în toate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun