Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cum se sufocă economia României cu ajutorul nepreţuit al Partidului Diletanţilor Leneşi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Auzim constant în ultimele săptămâni cum curg fără oprire laudele guvernamentale, în ceea ce priveşte incredibila performanţă portocalie de scoatere a României din criză, odată cu venirea primăverii…Dar nu auzim nimic din ceea ce se întâmplă în România reală, aceea în care trăiesc toţi ceilalţi români şi în care aceştia sunt nevoiţi să plătească statului, în fiecare zi, impozite şi taxe tot mai grele, mai aberante şi sufocante, dintr-un venit din ce în ce mai mic, devenit aproape imperceptibil pentru orice buzunar de român obişnuit!
Aici, în această tăcută şi tristă Românie, nicio voce guvernamentală actuală nu ne strică liniştea apăsătoare, vorbindu-ne deschis despre cum cresc peste noapte preţurile la orice, de la pâine, legume, fructe, carne, până la electricitate şi carburanţi – care au ajuns deja la un nivel astronomic – şi nu vine niciunul dintre ei, nici domnul Boc, nici domnul Ialomiţieanu şi nici măcar doamna Udrea, cu lămuriri veridice, privind cauzele acestor măriri fără oprire!
Recent, doamna ministru Udrea le vorbea colegilor de partid despre cum a reuşit PDL să scoată ţara din criză, dar nu a scos un cuvinţel despre politica fiscală falimentară, pe care o practică acelaşi PDL, de când guvernează full-time! Nu a vorbit niciodată, la fel de mândră, despre noile modificări ale Codului fiscal, care au influenţat imediat toate aceste scumpiri fulminante, pe care tot românul trebuie să le suporte, sufocat oricum de tăieri, austeritate şi sărăcie, induse în bloc de dumnealor, pe post de salvare naţională!
Domnul Boc, în calitatea sa de premier a cinci guverne succesive, nu ne explică niciodată în ce constă procedura de salvare a economiei şi a mediului privat, pe care o tot invocă neîncetat, dacă ceea ce au pus permanent în practică guvernele sale relevă faptul că lucrurile din teren stau exact pe dos: prin modificările Codului fiscal Guvernul Boc V doreşte să-şi majoreze veniturile fiscale cu 18% pe spinarea contribuabililor şi a bugetelor locale. Principalele surse de venituri suplimentare sunt TVA şi accizele, adăugându-se în plus şi câştigul obţinut din micşorarea sumelor defalcate către autorităţile locale cu 11%. Zis şi făcut şi cu accizele! Au crescut tot mai multe dintre ele, au explodat şi preţurile imediat!
Deci despre care relaxare fiscală şi ce politici de stimulare a mediului privat sau a economiei în ansamblu vorbim, domnule prim-ministru, când dumneavoastră nu luaţi nici măcar o măsură încurajatoare, care să uşureze în vreun fel povara inimaginabilă la care sunt supuse firmele din România sau angajaţii, plătitori, cu toţii, de taxe şi impozite?
Singura dumneavoastră politică a fost aceea de jupuială continuă a tuturor celor care au ceva de plată statului, în timp ce statul a uitat cu desăvârşire să-şi mai plătească datoriile şi a instituit blocajul de lichidităţi şi falimentarea în regim de urgenţă a tuturor acelor multe firme care aveau de primit!
Despre care salvare a ţării din criză ne vorbeşte doamna Udrea, dacă economia zace continuu într-un cerc vicios al blocajelor de tot felul, închis ermetic de politicile portocalii? Nici măcar Guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu, care a declarat că în România neplata datoriilor este „un sport naţional” şi ar trebui ca statul să dea un exemplu pozitiv şi să îşi achite debitele, pentru că altfel „se strică atmosfera asupra economiei de piaţă”, nu-i trezeşte din letargia diletantismului pe domnii guvernanţi…
Deputat PNL Alba, Teodor ATANASIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | CLACA LA COASĂ – obicei străvechi readus la viață la Mogoș, în județul Alba, în care oamenii se ajută unii pe alţii. Cum se desfăşoară o clacă

Ioana Oprean

Publicat

în

CLACA LA COASĂ – obicei străvechi readus la viață la Mogoș, în județul Alba, în care oamenii se ajută unii pe alţii. Cum se desfăşoară o clacă Claca la coasă, un vechi obicei prin care oamenii dintr-o comunitate se ajutau reciproc ori de câte ori aveau ceva de făcut, este readus la viață an de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Deschiderea oficială a Festivalului Roman Apulum: Tabără antică, demonstrații, târg de sclavi, spectacol cu foc, paradă cu torțe și lupte cu gladiatori. PROGRAMUL zilei de sâmbătă

Ioana Oprean

Publicat

în

Deschiderea oficială a Festivalului Roman Apulum: Tabără antică, demonstrații, târg de sclavi, spectacol cu foc, paradă cu torțe și lupte cu gladiatori. PROGRAMUL zilei de sâmbătă ”Festivalul Roman Apulum – Ad Portas!” s-a deschis oficial astăzi la ora 12.00, în Piața Cetății din Cetatea Alba Carolina. Jurământul anual de credință față de împărat a fost […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Încă un pas spre începerea edificării pasajului subteran din Alba Iulia – zona Stadion: Contribuția din bugetul municipiului pentru relocarea unor linii electrice, la aprobare în Consiliul Local

Lucian Daramus

Publicat

în

Încă un pas spre începerea edificării pasajului subteran din Alba Iulia – zona Stadion Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Alba Iulia de marți, 19 august, se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea participării la finanțarea lucrărilor de eliberare amplasament și/sau realizare condiții de coexistență rețele electrice (proiectare și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea