Cum a fost atras un bărbat din Alba într-un loc retras, apoi lovit și jefuit: Tâlharii, un tânăr și un minor
Cum a fost atras un bărbat din Alba într-un loc retras, apoi lovit și jefuit: Tâlharii, un tânăr și un minor
Un tânăr din Alba a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. Minorul alături de care a săvârșit fapta a primit măsura educativă neprivativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni.
Sentința a fost pronunțată în 26 aprilie, iar motivarea fost făcută publică pe portalul just.ro.
În actul de sesizare s-a reţinut, în esență, că la data de 26.12.2021, în jurul orei 19:00 (pe timp de noapte), în baza unei prealabile înțelegeri de a obține o sumă de bani și împreună cu inculpatul minor, inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să se deplaseze într-o zonă retrasă, loc în care, cu scopul intimidării acesteia, inculpatul i-a aplicat acesteia o palmă în zona feței, după care i-a luat din portmoneu suma de 80 de lei.
Inculpatul a recunoscut că în luna decembrie a anului 2021, în timp ce era însoţit de minor i-a cerut persoanei vătămate să îi dea suma de 80 lei şi îl însoţească în spatele blocurilor. Contrar celor declarate de către persoana vătămată, inculpatul a afirmat că inculpatul minor l-a întrebat la ureche dacă doreşte să îl lovească pe victimă, în cazul în care acesta nu dorea să îi dea banii. Întrucât persoana vătămată i-a spus că nu poate să îi dea suma de 80 lei, ci doar pe aceea de 50 lei, inculpatul minor l-a lovit cu palma peste faţă, o singură dată şi i-a spus să dea suma de 80 lei. Persoana vătămată le-a arătat celor doi inculpaţi că are suma de aproximativ 240 lei, însă le poate da doar 50 lei deoarece mama sa avea cunoştinţă despre acei bani.
În ceea ce priveşte inculpatul minor, instanța a avut în vedere că acesta era minor la data comiterii infracţiunii și îi va fi aplicată o măsură educativă. Întrucât se află la prima interacţiune cu legea penală, instanţa va aplica o măsură educativă neprivativă de libertate.
Decizia poate fi atacată cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani: Era internat în spital de mai bine de o săptămână
Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani: Era internat în spital de mai bine de o săptămână Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani. Fostul selecționer al României era internat de mai bine de o săptămână la Spitalul Universitar de Urgență București. Spitalul amintit a anunțat că decesul a […]
FOTO | Într-un sat din Alba, un localnic a curățat întreg cimitirul și mormintele înainte de Paște și a vopsit troița: ,,L-am pregătit pentru sărbătoare, când au să ne vină dragi de peste tot”
Într-un sat din Alba, un localnic a curățat întreg cimitirul și mormintele înainte de Paște și a vopsit troița: ,,L-am pregătit pentru sărbătoare, când au să ne vină dragi de peste tot” În vremurile moderne, în care ritmul vieții este tot mai accelerat, un bărbat din Sântimbru duce mai departe un obicei ale cărui rădăcini […]
PAȘTE 2026 | Când vor fi distribuite Paștile la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de Învierea Domnului 2026: Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în lăcașul de cult
Când vor fi distribuite Paștile la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de Învierea Domnului 2026: Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în lăcașul de cult Și în acest an, credincioșii dreptslăvitori vor primi pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, la Catedrala arhiepiscopală, sub turnul-clopotniță, în cadrul a trei intervale distincte de timp, a anunțat, […]