CSO Cugir vrea să mai înregimenteze doi jucători, în pesrpectiva returului Ligii a 3-a, după ce l-a transferat pe Vlădia
Luni, 18 ianuarie 2021, este data reluării pregătirilor penru trei dintre divizionarele terțe din Alba, CSO
Cugir, Unirea Alba Iulia și CS Ocna Mureș, componente ale Seriei a 9-a din Liga a 3-a.
În dreptul celeilalte conjudețene, “lanterna roșie” Industria Galda de Jos, stă un mare semn de întrebare în condițiile în care nu se știe care-i va fi soarta și dacă va continua campionatul sau va arunca prosopul.
Gruparea de sub Drăgana, cea mai bine clasată dintre “albaneze”, locul secund, cu 23 de puncte, la două “lungimi” în spatele liderul Unirea Dej, și-a structurat în linii mari programul acestei ierni. “Roș-albaștrii” se vor pregăti la domiciliu, cu obișnuitul cantonement centralizat, programul cuprinzând și 7 întâlniri de verificare, printre adversari fiind CSM Deva, Măgura Cisnădie sau Șoimii Lipova, toate formații din aceeași categorie competițională.
*Plecări: G. Goronea și Șt. Radu
Până în prezent, au fost anunțate două plecări, mijlocașul G. Goronea și fundașul Șt. Radu. Goronea (31 de ani), un gol în prima parte a campionatului, în disputa internă cu Sticla Arieșul Turda, a preferat să se despartă de formația cugireană pentru a fi aproate de jumătatea inimii, iar viitoarea destinație ar fi… Sticla Arieșul Turda (dacă se vor rezolva problemele financiare) sau… CS Ocna Mureș (cu care a negociat și în vară). Apărătorul central (31 de ani) a renunțat la finele turului la cariera de fotbalist, pentru a îmbrățișa cariera militară. În consecință, pentru a acoperi golul din defensivă, cugirenii s-au mișcat rapid și au obținut semnătura lui Flavius Vlădia (29 de ani), venit de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii. “Am mai dori să luăm un atacant, compartiment unde avem puține soluții, dar mai căutam și un junior. La nevoie, în funcție de conjunctură, mai intru și eu, în atac, în apărare, dacă e cazul. Nu am de gând să agăț ghete-n cui, încă”, a precizat antrenorul-jucător Lucian Itu (un gol marcat în toamnă).
*Cine-l va înlocui pe Șaucă?
O problemă majoră penrru CSO Cugir în primăvară ar fi suplinirea “argintului viu” Tudor Șaucă. Căpitanul formației cugirene a bifat unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei, devenit, cu 7 reușite, la egalitate cu coechipierul său Marius Lupu, golgheterul Seriei a 9-a. Însă la începutul lunii noiembrie fotbalistul a trecut prin momente dificile, ratând ultimele două dispute, din pricina unei ocluzii intestinale, medicii recomandându-i între 3 și 6 luni de pauză, motiv pentru care va lipsi bună parte din retur.
“Va fi o problemă pentru noi, cu siguranță, să reușim să-l înlocuim. S-a văzut cât de mult a însemnat pentru CSO în această toamnă, fiind un jucător exponențial, practic motorul echipei. Îi transmitem sănătate și ne dorim să mai putem conta pe el în acest campionat”, a concluzionat Itu (42 de ani), simbolul fotbalului cugirean din ultimele decenii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos
Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]
CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat!
CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat, ambii fotbaliști având trecut în „alb-violet” Liderul CSM Unirea Alba Iulia are parte de un derby extern, cu Poli Timișoara, sâmbătă, 21 martie, pe „Electrica”, în penultima etapă a sezonului regular. La marele meci al primăverii pentru cele două […]
FOTO: LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17
Conjudețenele LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17 LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au înregistrat rezultate pozitive în primele partide din acest an din cadrul Campionatelor Naționale Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română de Fotbal. Citește și: LPS Sebeș, eliminare […]