Actualitate

Creștere cu peste 33%, la 568 milioane de euro, a deficitului de cont curent, în primele două luni din 2019

Ioana Oprean

Publicat

în

În primele două luni ale acestui an, deficitul contului curent al balanţei de plăţi a crescut cu 33,6%, la 568 milioane euro, comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, de 425 milioane euro.

Conform unui comunicat al Băncii Naţionale a României, în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 671 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 122 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un excedent de 94 milioane euro, comparativ cu un deficit de 117 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a avut un excedent mai mare cu 195 milioane euro.

În perioada ianuarie – februarie 2019, datoria externă totală a crescut cu 193 milioane euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 68,252 miliarde euro la 28 februarie 2019 (68,5% din totalul datoriei externe), în creştere cu 0,4% faţă de 31 decembrie 2018, iar datoria externă pe termen scurt s-a situat la nivelul de 31,358 miliarde euro (31,5% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,3% faţă de 31 decembrie 2018.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 12,5% în primele două luni ale acestui an, comparativ cu 21,2% în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2019 a fost de 4,8 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2019 a fost de 72,8%, comparativ cu 74,3% la 31 decembrie 2018.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania: „Au fost perfecționate abilitățile de operare a sistemelor de armament”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V” într-un poligon din Transilvania Militarii Batalionului 812 Infanterie „Bistrița” au executat trageri reale cu transportoarele blindate „Piranha V”, în poligonul din Cârțișoara, județul Sibiu. Activitatea a avut ca scop perfecționarea abilităților de operare a sistemelor de armament, îmbunătățirea coordonării între membrii echipajelor și menținerea unui nivel ridicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 20 aprilie 2026: Temperaturi specifice perioadei. Prognoza ANM pe 4 săptămâni Administrația Națională de Meteotologie (ANM) a prezentat, vineri, 20 martie 2026, prognoza meto pe 4 săpătămâni. Meteorologii estimează că, în prima parte a lunii aprilie, temperaturile se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade din […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul în România, în scădere și mai accentuată în februarie 2026. Economist: ,,Până la sfârșitul anului, apartamentele vor fi cu 50% mai ieftine” Primele date economice privind consumul pe luna februarie 2026 au fost publicare recent și arată o scădere și mai mare față de prima lună a anului. Economistul Radu Georgescu explică că România […]

Citește mai mult