„Cred, raţiunea va învinge!”
După peste 20 de ani de democraţie am ajuns, iată, de unde am plecat! O societate românească măcinată de războaie politice pe viaţă şi pe moarte, în care ura şi dezbinarea se revarsă peste tot, asemenea unei pecingini ce acoperă totul şi nu mai lasă loc nici măcar… respiraţiei vieţii românilor. Bătălia politică pentru „ciolanul” puterii s-a radicalizat atât de mult încât… toată lumea duşmăneşte pe toată lumea. Aşa se face că în loc să devenim un popor european unit, demn şi respectat, am devenit un fel de gloată amestecată de pesedişti, pedelişti, penelişti, pepededişti sau ţărănişti ce se războiesc continuu, consumând astfel toată energia acestui popor în lupte fratricide, care ne fac numai rău, suprimând întrutotul viitorul.
Campania electorală pentru localele recent încheiate este elocventă în acest sens. În loc de dezbateri de proiecte sau de iniţiative în folosul comunităţilor, am avut parte mai mult de atacuri politice murdare, de cea mai joasă speţă, între candidaţii şi formaţiunile politice ce s-au înscris în cursa electorală. Mai recent, a apărut „cazul” Adrian Năstase. Ei bine, atâta ură, atâta patimă şi răutate revărsate în societate pe mai toate canalele mass-media parcă nici n-am mai văzut. În fond este problema unui om cu justiţia, şi nu putem şti nici măcar acum care este adevărul întrutotul (mai este cel puţin o cale de atac la CEDO). Un lucru este clar, justiţia va trebui să-şi facă datoria până la capăt, în spiritul legii, respectiv al imparţialităţii. Însă după regretabila tentativă de suicid a unui fost prim-ministru al acestei ţări, a celui care, dincolo de „bubele” pe care le-a avut, trebuie să recunoaştem că a avut merite însemnate în ceea ce priveşte intrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, să ajungem să ne comportăm doar ca o „haită” doritoare „de sânge” mi se pare mai mult decât reprobabil. Mai ales că ne judecă o Europă, o lume întreagă…
Politicieni români, pentru Dumnezeu, opriţi odată pentru totdeauna propagarea urii şi răzbunării, opriţi dezbinarea acestui popor! Gândiţi-vă, înainte de toate, că prin acţiunile şi faptele voastre de astăzi trebuie să lăsaţi cât de cât ceva trainic generaţiilor viitoare. Să le lăsaţi măcar o speranţă de mai bine, şi nu doar seminţele urii şi ale răzbunării politice. Aveţi şi voi copii, şi trebuie să vă gândiţi măcar la viitorul lor.
Mi-au rămas întipărite pe retină imaginile cu cei doi copii ai familiei Năstase, hăituiţi de presa de tip „paparazzi”, în încercarea lor de a ajunge la căpătâiul tatălui lor aflat într-o situaţie critică, pe un pat de spital, în Floreasca. I-am observat că, uneori, abia se mai puteau ţine pe picioare în încercarea de a ajunge să vadă cum se mai simte tatăl lor, şi poate că nici nu ar mai fi lipsi mult şi s-ar fi putut petrece alte drame cutremurătoare în această familie… Unde vrem să ajungem? Ce vină au aceşti copii? Ce să mai creadă ei despre viitorul lor şi al acestei ţări? Şi nu este vorba numai de ei. În multe cazuri ne comportăm la fel, fără a avea minima doză de compasiune, de clemenţă, de înţelegere faţă de nişte oameni aflaţi la un moment dat într-o situaţie critică, uneori chiar la limita dintre viaţă şi moarte. Eu unul nu am avut şi nu pot să am un asemenea suflet hain, indiferent despre cine este vorba. În cele din urmă, cu toţii suntem oameni şi ar trebui să ne comportăm ca atare. Altfel, cu ce ne-am deosebi de… animale?! Un mare filosof antic spunea: „adesea îmi vine în gând să doresc să piară toţi cei răi, dar mă tem ca nu cumva de pe urma acestei dorinţi cetatea să se facă cu desăvârşire pustie!…” Altfel spus, răutatea sălăşluieşte în noi toţi, dar trebuie să încercăm să rămânem tot timpul raţionali în gândire şi în acţiunile noastre, şi astfel să ne-o înfrânăm fiecare cât mai mult posibil.
Revenind la problemele „mai la zi”, cred că şi între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, în actualele condiţii de guvernare, trebuie să-şi facă loc raţiunea, conlucrarea, coabitarea în conducerea destinelor românilor. Cei ce i-au ales şi i-au pus în asemenea funcţii înalte de demnitate publică au făcut-o tocmai pentru ca ei să le rezolve cu prioritate problemele şi nu pentru a se ciondăni toată ziua, încordându-şi mereu muşchii, pentru a ne arăta neapărat cine este mai tare. Iar în final, ca un mic manifest al societăţii civile româneşti faţă de ceea ce se întâmplă în prezent pe scena politică a ţării, citez doar câteva versuri dintr-o poezie intitulată „Cred, raţiunea va învinge”, de Aurel Cehan: „Cred, raţiunea va învinge/ Şi la cel mic şi la cel mare/Românul sub dureri se stinge/ Decor sinistru, dezolare/ Bătrânii nu au glas să strige/ Nevoie au de ajutoare/Guvernul greu îl poţi convinge/Avem cod roşu, disperare/Cred, raţiunea va învinge!”
Tinu MATEŞ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii11 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată