Crăciun în siguranță! Peste 160 de polițiști vor fi zilnic la datorie în aceste zile de sărbătoare
În medie, peste 160 de polițiști vor fi zilnic la datorie în aceste zile de sărbătoare, astfel încât cetățenii să petreacă Nașterea Domnului în liniște și siguranță.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor fi la datorie, în perioada Crăciunului, pentru asigurarea ordinii și siguranţei publice, prevenirea faptelor antisociale și menținerea fluenței și siguranței traficului rutier.
Astfel, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfășoare în condiții de siguranță peste 160 de poliţişti, vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi vor interveni rapid la sesizările privind comiterea unor fapte antisociale.
Din totalul poliţiştilor, 100 sunt de la structurile de ordine publică, 30 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Pentru desfășurarea activităților de menținere a ordinii și liniștii publice, a celor de prevenire a evenimentelor rutiere negative și asigurare a fluenței traficului rutier, polițiștii vor folosi zilnic, peste 80 de autospeciale și 12 aparate de monitorizare a traficului și înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor.
Pentru prevenirea evenimentelor negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, recomandă:
• Evitaţi persoanele agresive sau în stare de ebrietate. Dacă intrați în altercații cu acestea, nu faceți decât să vă îngreunați situația.
• Nu vă afişați în public cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra voastră pentru a nu deveni o ţintă sigură pentru răufăcători.
• Priviţi în jurul vostru şi, dacă observaţi persoane care vă inspiră neîncredere, îndepărtaţi-vă de acestea şi căutaţi un loc cât mai luminat şi mai animat.
• Nu luaţi asupra voastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate. Mai bine ați folosi cardul bancar la cumpărături, în cazul în care dețineți unul.
• Nu lăsaţi niciodată în autoturism bani sau alte documente importante.
• Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice și folosiţi centura de siguranţă.
• În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.
CRĂCIUN FERICIT!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cât va costa centura de sud-vest din Alba Iulia: Proiectul prevede 2 pasaje supraterane, benzi dedicate pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi extinse
Cât va costa centura de sud-vest din Alba Iulia: Proiectul prevede 2 pasaje supraterane, benzi dedicate pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi extinse Într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Alba Iulia, programată luni, 23 martie 2026, urmează să fie aprobat un proiect de hotărâre privind modificarea HCL 29/06.02.2026 pentru aprobarea implementării proiectului care […]
Moment aparte la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” la Șugag: Localnică, aniversată la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Ioana Cernat are 44 de strănepoți și 6 stră-strănepoți
Moment aparte la ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui” la Șugag: Localnică, aniversată la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Ioana Cernat are 44 de strănepoți și 6 stră-strănepoți ,,Statu’ la vase în Lunea Paștelui”, obicei păstrat de generații la Șugag, va marca anul acesta un moment aparte. O localnică va fi aniversată la […]
FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!”
FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!” Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, a publicat, joi, 19 martie 2026, imagini dezolante de pe Transpuseana, drum județean pentru a cărui modernizare autoritățile au investit fonduri importante. Fotografiile […]