Consiliul Județean Alba face inventarul necesarului de investiții în infrastructură la nivelul administrațiilor locale
Consiliul Județean Alba a început astăzi centralizarea, la nivel județean, a necesarului de investiții în infrastructură existent la nivelul administrațiilor locale din județ – municipii, orașe și comune.
“Printr-o adresă transmisă azi tuturor primăriilor din județul Alba, Președintele CJ Alba, domnul Ion Dumitrel, solicită ca până la data de 29 mai să fie transmise Consiliului Județean Alba datele privind necesarul de investiții pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și stații de tratare a apei; realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de canalizare și stații de epurare a apelor uzate; realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ preuniversitar; realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților sanitare din mediul rural; reabilitarea/modernizarea drumurilor publice clasificate și încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice în interiorul localităților; realizarea/reabilitarea/modernizarea de poduri, podețe sau punți pietonale; realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea unor obiective culturale de interes local, biblioteci, muzee, centre culturale multifuncționale, teatre; realizarea/extinderea/modernizarea platformelor de gunoi; realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea piețelor publice, comerciale, târgurilor, obooarelor; realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea bazelor sportive”, se arată într-un comunicat remis presei de CJ Alba.
„Strângem datele de la toate administrațiile, indiferent de culoare politică și le înaintăm, într-o formă centralizată, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Datorită colaborării bune dintre Consiliul Județean Alba și administrațiile locale există un portofliu solid de proiecte pe care le putem susține pentru finanțare. Am mai procedat astfel și până acum și am avut rezultate bune. Este o continuare a modului de lucru în echipă pe care l–am construit cu administrațiile locale din județul Alba.
În maxim 10 zile Consiliul Județean va înainta aceste propuneri centralizate, pe care le susține pentru finanțare” – a declarat Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Călin Georgescu, reacție dură după decizia închiderii televiziunii Realitatea Plus: „E un abuz în Săptămâna Mare! Nu putem rămâne indiferenți!”
Călin Georgescu, reacție dură după decfizia închiderii televiziunii Realitatea Plus: „E un abuz în Săptămâna Mare! Nu putem rămâne indiferenți!” Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, câștigătorul a reacționat dur după decizia închidereii televiziunii Realitatea Plus. Citește și: Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! […]
Ministrul Justiţiei a trimis preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public: LISTA
Ministrul Justiţiei a trimis preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a transmis marţi, 7 aprilie 2026 preşedintelui Nicuşor Dan propunerile pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public. Cristina Chiriac este propunerea pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe […]
Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! Nu cedăm”
Anca Alexandrescu, prima reacție după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus: „Bine ați venit în dictatură! Nu cedăm” Realizatoarea TV Anca Alexandrescu a avut o primă reacție publică, în după amiaza zilei de marți, 7 aprilie 2026, după vestea-șoc a închiderii televiziunii Realitatea Plus. Citește și: CNA a retras licenţa Realitatea Plus: Televiziunea se va […]