Politică Administrație

Comunicat de presă| Senatorul Sorin Ioan Bumb: Patrimoniul de la Roșia Montană trebuie să fie protejat, permițând dezvoltarea economică a zonei

Ioana Oprean

Publicat

în

Recent, s-a desfășurat la Senat o nouă ședință a Comisiei parlamentare pentru relația cu UNESCO, dedicată analizării dosarelor României aflate pe agenda celei de-a 44-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial, ce va avea loc în perioada 16-31 iulie. Unul dintre aceste dosare se referă la includerea pe lista UNESCO a peisajului din zona minieră Roșia Montană.

Alături de primarul comunei Roșia Montană, domnul Eugen Furdui, am luat poziție fermă în cadrul acestei ședințe pentru protejarea patrimoniului istoric și cultural de la Roșia Montană, dar și pentru a permite dezvoltarea economică a unei zone cu necesități speciale, afectată de depopulare masivă, de sărăcie și de lipsa locurilor de muncă.

Având în vedere că și Ministerul Culturii se găsește într-o fază de analiză față de acest dosar, mandatul reprezentanților României nefiind încă formulat, cred că acum cel mai bine este ca acest dosar să fie retras temporar, pentru a permite o analiză serioasă. Nu ne putem permite să luăm o decizie în pripă asupra unor elemente cu un impact deosebit asupra economiei, ce se pot întinde pe o perioadă foarte lungă de timp.

Este nevoie să găsim o soluție de echilibru, care să permită atât protejarea patrimoniului cât și dezvoltarea economică.

În forma în care dosarul este propus acum, zona de protecție UNESCO se suprapune peste zona de exploatare minieră, ceea ce va face ca bogățiile de la Roșia Montană să nu mai poată fi exploatate în viitor.

Eu cred că avem datoria să fim responsabili și să ne gândim și la generațiile viitoare. Nu le putem amaneta viitorul. Acel zăcământ este un bun al României, al românilor, dar el nu produce nimic dacă rămâne în pământ pentru totdeauna.

Tocmai de aceea trebuie să gândim pe termen lung și să găsim o soluție de echilibru. În plus, litigiul deja existent, aflat acum în procedură de arbitraj internațional, ne poate aduce în situația în care să fim obligați să plătim despăgubiri, să plătim mulți bani, fără a exploata nimic. Se poate legifera inclusiv asupra tipului de exploatare pe care îl dorim acolo, asupra tehnologiilor care să fie utilizate, dar acest lucru necesită timp și analize serioase.

Trebuie să evităm o situație în care țara are de pierdut și de aceea cred că cea mai bună soluție acum este retragerea temporară a acestui dosar, analizarea serioasă și temeinică a tuturor aspectelor și formularea unei poziții echilibrate, care să permită atât punerea în valoare și protejarea patrimoniului istoric și cultural de la Roșia Montană, cât și dezvoltarea economică a zonei.

Sorin Ioan BUMB,
Senator PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult