Politică Administrație

Comunicat de presă| Senatorul PSD Călin Matieș: URĂSC MINCIUNA ȘI IMPOSTURA! Mai ales din partea celor care ucid sistematic fermierii, țăranii și producătorii locali!

Ioana Oprean

Publicat

în

Zilele trecute, pe bani mulți, toate DSVSA-urile din țară au difuzat un material de presă elaborat de cărătorii de sacoșe ai ministrului agriculturii Adrian OROS. Adică aghiotanții de prin ANSVSA și DSVSA-urile din fiecare județ.

Cu o nonșalanță și nesimțire debordante, toți directorii de DSVSA-uri din toată România au încercat să pună batista pe țambal și au mințit prin omisiune, ca niște vânzători de neam și țară, la semnalul șefilor de la București.

Pentru semi-analfabeții funcțional de prin instituțiile statului, care citesc, probabil, actele legislative de la dreapta la stânga, lucrurile sunt cât se poate de clare:

Proiect_OUG_program_PPA_24.06.2021, aflat în dezbatere publică pe site-ul ANSVSA:

Art.1, Alin.(2), lit.a: “…Porcinele sunt crescute NUMAI PENTRU ÎNGRĂŞARE, NU SE COMERCIALIZEAZĂ, IAR REPRODUCȚIA ACESTORA ÎN ACESTE EXPLOATAŢII ESTE INTERZISĂ. Carnea și produsele din carne rezultate în urma sacrificării porcinelor sunt destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie;”

Nu are rost să mai reiau și paragrafele cu amenzile cuprinse între 3.000 și 8.000 de lei pentru nerespectarea unor măsuri de bio-securitate, unele chiar aberante și greu de implementat în gospodăriile tradiționale. Poate îi va trece și lui Oros și Chioveanu pe lângă urechi faptul că UE nu se va interpune și nu va anula niciodată tradițiile unui popor. Niciodată nu ne-a cerut așa ceva…Dar nici nu s-a mai întâmplat ca incompetenții din agricultura românească în loc să fie la masa negocierilor de la Bruxelles, să umble brambura prin țară sau să figureze în 2-3 locuri în același timp, doar de dragul de a lua salarii complete din mai multe locuri…Știe foarte bine ministrul PNL-Oros ce vorbesc…

Vă rog mult: citiți legislația sau actele normative care urmează să fie aprobate sau sunt deja în vigoare înainte să vă pronunțați!!! Ceea ce fac acum fermierii în Franța, umplând Palatul lui Macron cu bălegar, poate fi oricând o variantă și în România, în ultimă instanță…

Știu, directorii de DSVSA-uri au fost strânși cu ușa și au plătit bani grei să apară mizeria și minciuna în presa din fiecare județ…Dar asta nu înseamnă că minciuna va putea lua loc vreodată adevărului!!!

Îi invit pe șeful ANSVSA Chioveanu (PNL) și ministrul Oros (PNL) la o dezbatere adevărată, cu mine și colegii mei experți din fiecare domeniu pe care îl reprezint, să le explic ce înseamnă agricultura și protejarea producătorilor români! ORICÂND, ORIUNDE ȘI LA ORICE ORĂ!

MINCINOȘILOR!!! Dacă țăranii nu vor mai putea crește scroafe și vieri în gospodăria lor, cum vor mai avea porci anul viitor?

DA! Reproducția este permisă!! DAR numai în ferme, fraților!!!

Câte ferme avem în județul Alba, MINCINOȘILOR de la DSVSA Alba??? Vă spun eu, hoților: ZERO!!! Județul Alba are 0 (zero) ferme!!!

FERMELE NU AU VOIE SĂ VÂNDĂ PURCEI SPRE CREȘTERE DECÂT NUMAI PERSOANELOR AUTORIZATE!!! Adică micii fermieri, gospodarii, țăranii, nu vor mai putea să își procure purcei, MINCINOȘILOR!!!!

Aici aveți dovada faptului că acest guvern plin de incompetenți și impostură vrea să ne mintă din nou:

http://www.ansvsa.ro/wp-content/uploads/2021/06/Proiect_OUG_program_PPA_24.06.2021.pdf

Problemă simplă, pe înțelesul tuturor, inclusiv al incompetenților din PNL și USR și al celor care au partidul în inimă și-n portofel:

Dacă țăranii nu vor mai putea crește porci și nici nu vor mai putea vinde, se nasc 2 întrebări:

  1. De unde vă luați porcul de Crăciun anul viitor, în 2022? (evident, vă asumați că din magazine veți lua aceeași carne injectată cu hormoni și antibiotice)
  2. Ce ne facem cu țăranii care vor muri de foame? Înființăm încă o categorie de asistați social?! Așa rezolvă Guvernul PNL-USR problema sărăciei din mediul rural:

MOARTEA SATULUI ROMÂNESC ESTE APROAPE…

#NuRezistfărăRomânia

Senator PSD Alba

Călin Gheorghe Matieș


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult