Politică Administrație

Comunicat de presă| Președintele interimar al PSD Alba, deputatul Radu-Marcel Tuhuț, și-a deschis birou parlamentar în Capitala ”Țării Moților”

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele interimar al PSD Alba, deputatul Radu-Marcel Tuhuț, și-a deschis birou parlamentar la Câmpeni, cu scopul a fi mai aproape de oamenii din Munții Apuseni și din dorința de a cunoaște mai bine necesitățile lor, pe care le va duce în Parlamentul României și va face tot posibilul să le soluționeze.

”Biroul meu de lucru a fost și va rămâne, mereu, în teren, alături de oameni, în slujba cărora mă aflu. Deschiderea unui cabinet parlamentar în Munții Apuseni, la Câmpeni, este, pe lângă o responsabilitate morală, o consecință a dorinței mele de a fi în permanentă legătură cu toți cei care au nevoie de sprijinul nostru și vor să ni se adreseze. Îi asigur pe toți locuitorii județului Alba care au nevoie de sprijin parlamentar că nu sunt singuri, problemele pe care mi le vor prezenta nu vor rămâne necunoscute, ci vor ajunge în Parlamentul României, iar eu voi depune toate eforturile necesare pentru soluționarea lor”, a spus deputatul Radu Marcel Tuhuț.

La inaugurarea biroului parlamentar au participat europarlamentarul Victor Negrescu, senatorul Călin Matieș, aleși locali și membri PSD.

Acesta este situat pe str. Moților, nr. 77, în clădirea în care se află și sediul organizației locale a PSD Câmpeni. Audiențe au loc de luni până vineri, între orele 10.00 – 11.00. În perioada în care există activitate parlamentară, acestea vor fi asigurate de către Ilie Călin Bodea, consilierul deputatului Radu-Marcel Tuhuț.

Fost primar al comunei Ciuruleasa, Radu Marcel Tuhuț se află la primul mandat de parlamentar. Din decembrie și până în prezent, a depus zeci de interpelări și întrebări parlamentare, a inițiat propuneri legislative și amendamente la legi, a solicitat și fundamentat suplimentarea fondurilor pentru județul Alba și pentru administrațiile locale.

Referitor la Munții Apuseni, acesta a continuat demersurile de introducere a gazului metan, începute în perioada în care a fost primar, a cerut continuarea asfaltării drumurilor naționale și sprijinirea instituțiilor de învățământ, respectiv a spitalelor. De asemenea, a intervenit pentru respectarea drepturilor agricultorilor, crescătorilor de animale. A solicitat sprijinirea mediului privat afectat de pandemie.

Recent, deputatul de Alba a depus un amendament asupra asupra proiectului de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Apuseni și Rezervația Biosferei ”Delta Dunării” pentru acordarea unei reduceri de 50% pentru lemnele necesare încălzirii locuințelor din Munții Apuseni, în contextul în care oamenii de aici nu beneficiază de gaz metan. Dacă amendamentul va fi respins, Radu Marcel Tuhuț va iniția un proiect de lege pentru acordarea acestei facilități și va cere sprijin tuturor parlamentarilor din din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad, pe teritoriile cărora se află Munții Apuseni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult