Comunicat de presă | PNL Alba: Noul spital de cardiologie intervențională și relocarea oncologiei, lucruri certe
În calitate de medic, dar și de membru al PNL, vreau sa infirm categoric ceea ce a apărut în spațiul public, și anume că noul spital de cardiologie intervențională și relocarea oncologiei nu se va face.
Singurul lucru care se modifică este sursa de finanțare, adică Banca Europeană de Investiții. Sunt în permanent contact atât eu, cât și conducerea Spitalului Județean de Urgență Alba, cu dl. deputat Florin Roman. Dânsul este cel care, împreuna cu Ion Dumitrel și cu echipa de la SJUA Alba, au pus acest nou spital în PNRR.
În cursul lunii octombrie, acordul cu BEI va fi operaționalizat și ne putem apuca de treabă. Mai ales că, până atunci, vom avea finalizate și procedurile de licitație și foarte probabil se vor cunoaște și câștigătorii acesteia, constructorii noului spital.
Am dorit să fac aceste precizări pentru a infirma ferm orice speculație pe acest subiect. Ne dorim să salvăm vieți, să fim în slujba oamenilor și să facem din Alba un punct puternic medical pe harta țării. Mulțumesc tuturor celor implicați și fac un apel la solidaritate din partea tuturor, iar cei care nu pot ajuta, măcar sa nu încurce.
Multă sănătate tuturor!
Medic Radu Vieru, membru PNL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”
Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba. „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]
FOTO | Lucrări în desfășurare pe mai multe străzi din Teiuș: Unde se acționează
Lucrări în desfășurare pe mai multe străzi din Teiuș: Unde se acționează În această perioadă sunt în desfășurare lucrări pe mai multe străzi din orașul Teiuș, au anunțat, marți, 24 februarie 2026, reprezentanții administrației locale. Concret, potrivit acestora, pe strada Horea se montează căminele se scurgere pentru apele pluviale, prevăzute cu sisteme Geiger și tubulaturile […]
Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă”
Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă” După ce o mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat […]