Politică Administrație

Comunicat de presă| Mircea Hava: „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Specula este un factor important în criza energetică și prețurile crescute”

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Comunicat de presă| Mircea Hava: „Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Specula este un factor important în criza energetică și prețurile crescute”

Ne așteaptă o iarnă grea, într-un context complicat, iar asta nu poate fi negat nici măcar de cei care cred că pământul e plat. Știm ce ne așteaptă și știm asta de ceva vreme. Am traversat aproape un an fără să facem mare lucru. O vară a discursurilor de duminica, cu povești politice solide dar cu măsuri aproape inexistente.

Am pus în rama disprețului dioxidul de carbon, trecând la nivel de erezie orice altă opinie, și l-am oferit ca motivație pentru a transforma industriile și viețile oamenilor. Cu religiozitate și pe baza unor afirmații față de care mulți au îndoieli. Și cu bani mulți direcționați spre un Green Deal care e mumă pentru cei ce au un interes direct și ciumă pentru țările fără capacități de stocare și transport a energiei, fără altă alternativă decât varianta fosilă. Cât de credibil mai ești când într-o zi faci vânătoare de vrăjitoare și cauți să dărâmi teracote și sobe, iar în alta dai subvenție la lemnul de foc?

Desigur că dezbaterea și piața liberă sunt indinspensabile în funcționarea Uniunii, însă nu putem să ne punem singuri în situația în care folosim propriile noastre principii împotriva noastră. Nu mai putem permite specula, iar asta ne-o spun oamenii din cartierele unde locuim, cu atât mai mult în acest context, doar pentru că ea face parte din jocul economic al pieței libere. Care piață liberă a energiei face ce vrea și cum vrea, pentru că bursele din energie au cele mai puțin reglementări. Cu o pondere mică de profesioniști și reguli puține, totul sfidează consumatorii de rând, casnici, în nevoia pentru o marfă absolut vitală, de care nu te poți lipsi. Statele au decis fiecare, iar România e cu o piatră de moară la gât, cu un model de bursă în care, de la casnic la industrial, te supui jocurilor și abuzurilor. O situație cu o singură miză: ce facem mâine? Nu putem avea o dublă măsură în cadrul Uniunii, în care unele state cer solidaritate pe un segment al pieței energetice, în timp ce încearcă să obțină avantaje în alt segment, în care situația le este favorabilă. Suntem cu toții în aceeași barcă a Uniunii Europene și trebuie să împărțim, în mod echitabil, atât bunele cât și relele. Nu trebuie să ne ascundem după deget. Trebuie să privim problema în față și să îi spunem pe nume: specula din domeniul energiei este unul din factorii care, cumulat cu situația geopolitică, face ca prețurile să fie la un nivel extrem de ridicat, peste limitele suportabile pentru companii și populație.

Știm foarte bine și acceptăm că rolul unei companii este de a face profit, însă în același timp știm că este rolul instituțiilor publice să vină cu măsuri care să elimine derapajele. Consider, la fel ca și colegii din PPE, că este misiunea Uniunii, și a statelor membre, să ia măsuri care să limiteze și să combată specula din piața energetică. Piața liberă nu trebuie să ajungă în punctul în care raporturile economice se prezintă sub forma unui „mumă pentru unii, ciumă pentru alții”, în care pentru ca un agent economic să câștige, celălalt trebuie să piardă. Profiturile din piața energetică nu trebuie să fie un „zid al plângerii” din industrie, agricultură ori viețile cetățenilor. Jocul economic presupune ca toți actorii să câștige, iar aici e rolul instituțiilor publice să intervină, să se asigure că nu se joacă fără arbitru. PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, a solicitat în repetate rânduri, așa cum a declarat și liderul formațiunii, Manfred Weber, măsuri urgente care să fie utile tuturor statelor membre, întregii economii din UE, fiecărei companii, mare sau mică, și mai ales cetățenilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție de aproximativ 5 milioane de euro în stadionul ,,Cetate” din Alba Iulia: Clădirile administrative vor fi reabilitate energetic Primăria Alba Iulia a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de aproximativ 5 milioane de euro, care vizează reabilitarea energetică a clădirilor administrative din cadrul Stadionului „Victoria-Cetate”. Potrivit edilului Gabriel Pleșa, investiția are o valoare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Modernizarea corpului B al Palatului Principilor din Alba Iulia poate începe: A fost semnat contractul de lucrări Un nou pas a fost făcut pentru revitalizarea Palatul Principilor Transilvaniei, după ce a fost semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Corpului B.  Potrivit unui mesaj publicat de reprezentanții Palatului, astăzi, 26 februarie 2026, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!” „PNL trebuie să rupă DEFINITIV coabitarea cu PSD. Impostura psd-iștilor nu mai are margini!”, este de părere Marius Hațegan, secretar general al PNL Alba.  „Am mai spus-o, voi repeta: PNL nu mai are ce căuta lângă PSD. Social-democrații sunt […]

Citește mai mult