Comunicat de presă| Mircea Hava, europarlamentar PNL: UE trebuie să ia măsuri rapide pentru a atenua efectele inflației
Mircea Hava, europarlamentar PNL: UE trebuie să ia măsuri rapide pentru a atenua efectele inflației
Nu mai e un secret pentru nimeni că ne aflăm într-o nouă criză, cu o inflație record și creșteri de prețuri în cele mai multe sectoare, în special în cele care afectează marea majoritate a cetățenilor, precum prețul carburanților, al utilităților sau al produselor de bază. Iar toate astea se întâmplă într-o perioadă în care încă resimțim, cu toții, efectele pandemiei de Covid 19.
Uniunea Europeană trebuie să aibă, la fel ca și în cazul pandemiei, o reacție rapidă, trebuie să vină cu măsuri clare, care să protejeze în mod special cetățenii cei mai vulnerabil și afectați de aceste creșteri de preț.
PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, a inițiat deja o serie de dezbateri, cu scopul de a găsi și implementa cât mai rapid măsuri pentru a combate efectele creșterilor de preț și inflației.
Ceea ce trebuie să facem, la nivelul întregii Uniuni, iar asta e o opinie larg împărtășită la nivelul grupului PPE, este să ne asigurăm că greul acestei perioade nu va cădea pe umerii celor mai vulnerabili cetățeni.
Atât UE, cât și guvernele statelor membre, trebuie să-i sprijine pe cetățeni în această perioadă, indiferent ce culoare sau orientare au aceste guverne.
Există deja mai multe inițiative în dezbatere, iar Uniunea Europeană va trebuie să asigure finanțare pentru multe proiecte, dacă vrem cu adevărat să trecem cu bine peste această perioadă.
Subvenționarea e o măsură ce poate și trebuie să fie luată. Aici, însă, discuția pe care trebuie să o avem este despre ce subvenții vorbim? Spre exemplu, este foarte clar că atât UE cât și guvernele statelor membre vor trebui să intervină și să sprijine cetățenii în ce privește costul energiei.
Puteam face asta prin subvenționarea unei părți a facturii la gaz sau electricitate. Asta înseamnă, însă, o cheltuială și atât. Sau putem subvenționa achiziția de echipamente eficiente, care scad consumul de energie, și implicit costurile, ceea ce înseamnă nu doar cheltuială ci și o investiție.
Mă gândesc, de exemplu, la o simplă casă, unde putem alege între a suporta, de la stat sau UE, o parte din factură, sau putem subvenționa achiziția de panouri electrice. Cred cu tărie că a doua variantă e mult mai utilă decât prima, cu efecte mai mari și mai importante pe termen lung.
La fel și în cazul cheltuielilor publice, pe care le fac administrațiile. Eficiența energetică trebuie să fie o țintă clară, un proiect pus în mișcare, chiar și dacă ar fi să facem abstracție de situația actuală. Însă e cu atât mai important, tocmai pentru că suntem în această situație.
Suntem într-o criză, fie că ne place sau nu, și nu o putem trata cu ignoranță și speranța că va trece, odată cu vara și vacanțele.
Mircea Hava, europarlamentar PNL
Membru PPE
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Un sat din comuna Sântimbru, în continuă dezvoltare: Mai multe străduțe, modernizate. Primar: ,,Pentru noi, fiecare gospodărie este importantă”
Un sat din comuna Sântimbru, în continuă dezvoltare: Mai multe străduțe, modernizate. Primar: ,,Pentru noi, fiecare gospodărie este importantă” Localitatea Coșlariu din comuna Sântimbru se bucură de o serie de modernizări la mai multe străduțe. Anunțul a fost făcut de primarul comunei. Astfel, drumurile din zona terenului de fotbal, stația de euprare și ieșirea înspre […]
FOTO | Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, dotat cu mobilier și tehnică de ultimă generație: De unde au provenit fondurile
Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, dotat cu mobilier și tehnică de ultimă generație: De unde au provenit fondurile În 2025, printr-un proiect PNRR, Primăria Albac a reușit să obțină fondurile necesare pentru dotarea Liceului Tehnologic „Țara Moților” cu mobilier și tehnică de ultimă generație. Astfel, fiecare sală de grădiniță și fiecare sală de clasă au […]
FOTO | Zeci de plăcuțe de informare turistică cu cod QR vor fi montate pe principalele monumente și atracții din Aiud
Zeci de plăcuțe de informare turistică cu cod QR vor fi montate pe principalele monumente și atracții din Aiud Zeci de plăcuțe de informare turistică cu cod QR vor fi montate ]n curând pe principalele monumente și atracții din municipiul Aiud. „Descoperirea obiectivelor turistice din Aiud devine digitalizată și mai simplă! În curând, 22 de […]
