Politică Administrație

Comunicat de presă| Europarlamentarul Victor Negrescu solicită în plenul Parlamentului European sprijin pentru modernizarea fabricilor de armament din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă| Europarlamentarul Victor Negrescu solicită în plenul Parlamentului European sprijin pentru modernizarea fabricilor de armament din Cugir

Europarlamentarul Victor Negrescu solicită în plenul Parlamentului European sprijin pentru modernizarea fabricilor de armament din Cugir în contextul Summitului NATO de la Vilnius și al deciziei Uniunii Europene de a dezvolta industria de apărare.

„România poate fi un hub pentru NATO, mai ales pe zona industriei de apărare.

De aceea, este esențial să ne consolidăm capacitatea logistică și de producție, de la materiile prime necesare până la resursa umană calificată, folosind inteligent fondurile alocate pentru apărare.

Un exemplu ar fi inclusiv modernizarea fabricilor de armament din Cugir.

Fără NATO, oricare stat din regiune putea fi Ucraina.

De viitorul NATO depinde securitatea noastră, iar o cooperare strânsă între Uniunea Europeană și NATO este vitală”, a declarat eurodeputatul social-democrat de Alba, Victor Negrescu.

Reprezentantul României în Parlamentul European a explicat mizele următorului Summit NATO și a solicitat consolidarea flancului estic.

„Summitul NATO de la Vilnius este determinant pentru a arăta unitatea și capacitatea noastră de a ne apăra interesele comune în fața oricăror amenințări.

Concluziile Summitului trebuie să ofere un răspuns ferm și fără echivoc împotriva agresiunii barbare a Rusiei.

Avem nevoie de întărirea prezenței militare NATO pe flancul estic, de garanții de securitate pentru Republica Moldova și pentru zona Mării Negre, de o colaborare extinsă cu Ucraina și de un plan clar pentru securitatea noastră comună”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, de altfel, singurul reprezentant care a vorbit în nenumărate rânduri despre Alba în legislativul european.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult