Politică Administrație

Comunicat de presă| Dorin Nistor, primar: „Sebeșul a fost și este un loc prielnic muncii și investițiilor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă| Dorin Nistor, primar: „Sebeșul a fost și este un loc prielnic muncii și investițiilor!”

Miercuri, 4 mai 2022, la Sebeș a demarat activitatea fabricii ENVIPCO România, care oferă soluții inteligente de colectare selectivă.

Citește și: LIVE VIDEO| Inaugurarea primei fabrici din România care produce aparate pentru colectare selectivă. Envipco își deschide porțile la Sebeș

„Astăzi, s-a dovedit, din nou, că la Sebeș economia este vie și în plină dezvoltare. Toți ochii ațintiți spre municipiul nostru au văzut că Sebeșul a fost și este un loc prielnic muncii și investițiilor. Administrația locală oferă suport activ inițiativei private și dezvoltării economice.

Subliniez efectele benefice incontestabile ale investiției, în plan economic și social, aportul suplimentar adus bugetului local, astfel încât să putem susține investițiile în beneficiul comunității. Pe lângă aceste aspecte, trebuie remarcat caracterul specific al investiției inaugurate azi: producția de instrumente de protecție a mediului înconjurător.

Investiția vine într-un context în care, în România, ca peste tot în Europa și în lume, problematica colectării selective a ambalajelor este tot mai prezentă pe agenda publică și legislativă. Din luna octombrie a anului 2022, pentru a se conforma cerințelor directivelor europene, România va implementa sistemul de garanție-returnare a ambalajelor.

Municipalitatea Sebeș își asumă cu responsabilitate rolul de a sprijini toate entitățile care se vor implica în acest proces complex. Suntem deosebit de interesați de monitorizarea corectă a colectării selective, dar mai ales de protejarea mediului, prin preluarea și reciclarea tuturor ambalajelor și recipientelor” a declarat Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.

Despre investiție:

Envipco este un producător de echipamente de colectare a ambalajelor cu peste 40 de ani de experiență, operand actualmente peste 7.100 de aparate, din Statele Unite și Australia și până în Suedia și Grecia. Suprafață de producție este de 2.870 metri pătrați (plus 520 de metri pătrați de birouri). Capacitatea de producție preconizată: 6.000 de echipamente inteligente de colectare selectivă într-un an. Compania se orientează spre furnizori locali (90% dintre componente sunt procurate din România) și spre exportul echipamentelor produse la Sebeș în întreaga Europă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Maxim 36 de posturi în Prefectura Alba după reorganizarea decisă de Guvern

Ioana Oprean

Publicat

în

Maxim 36 de posturi în Prefectura Alba după reorganizarea decisă de Guvern Numărul maxim de posturi la Instituția Prefectului – Județul Alba (Prefectura Alba) este de 36,  Ministerul Afacerilor Interne demarând procedurile de punere în aplicare a prevederilor actui normativ ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026. În acest scop, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Lucrările de modernizare continuă în mai multe zone ale orașului Teiuș: O serie de investiții, aproape de finalizare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Lucrările de modernizare continuă în mai multe zone ale orașului Teiuș: O serie de investiții, aproape de finalizare În această perioadă, mai multe investiții importante pentru infrastructura orașului Teiuș sunt în plină desfășurare, iar unele dintre ele se apropie de finalizare, a anunțat, vineri, 6 martie 2026, Dan Marcu, administrator public al orașului Teiuș. Iată […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]

Citește mai mult