Comunicat de presă| Angajamentul Roman – Boloș: 500 de milioane de euro pentru fose septice în zone izolate. Nicio școală cu toaletă în curte (P)
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a preluat integral o inițiativă legislativă pe care am depus-o în parlament și care prevede ca pe lângă canalizarea clasică, zonele de munte și cele izolate să poată fi finanțate pentru sisteme alternative de fose septice sau depozite ecologice, așa cum sunt numite în OUG. Bugetul aprobat pe POIM este de 500 de milioane de euro, iar în primă fază vor fi finanțate 200.000 de
gospodării.
Modalitatea de funcționare este una simplă: depozitele ecologice sunt administrate de operatorul de apă-canal, care, în baza unui semnal dat prin senzor, vidanjează fiecare fosă la umplere. Ulterior, vidanja este descărcată la stația de epurare.
Ministerul Fondurilor Europene decontează integral atât achiziția de depozite ecologice, cât și racordarea gospodăriilor și operațiunile de vidanjare. Practic, din cauza condițiilor impuse, localitățile din zona de munte sau cele izolate nu puteau accesa niciun fel de finanțare europeană, motiv pentru care nu se putea vorbi de canalizare. Această variantă a folosirii foselor septice este asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în situații similare în țări ca Franța, Elveția sau Austria.
Un alt angajament pe care mi-l asum ca viitor parlamentar este ca, la finalul următorului mandat, nicio școala din județul Alba să mai aibă toaleta în curte. Educația este o prioritate! Iar pentru a vorbi de normalitate, trebuie ca această realitate actuală să devină amintire a unor vremuri trecute. Poate unora li se par lucruri neimportante, însă pentru mine, educația copiilor și condițiile în care se învață sunt priorități!
Comandat de Partidul Național Liberal, distribuit de SC UNIREA PRES SRL, portal online: https://ziarulunirea.ro/, cod unic mandatar financiar coordonator 11200025.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației
Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]
VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”
Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]