Rămâi conectat

Politică Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ| Alin Ignat, deputat PNL Alba: „Creștem indemnizația minimă pentru creșterea copilului și plafonul maxim”

BONTEA Alexandru

Publicat

în

COMUNICAT DE PRESĂ| Alin Ignat, deputat PNL Alba: „Creștem indemnizația minimă pentru creșterea copilului și plafonul maxim”

Creștem indemnizația minimă pentru creșterea copilului și plafonul maxim, raportându-le la salariul minim și acordăm o serie de priorități femeilor gravide și familiilor cu copii, prin două proiecte pe care le-am inițiat și depus astăzi.

Împreună cu Mirela Retegan, fondator Zurli, cu colegii mei deputați Mara Calista și Florin Alexe, am depus astăzi, chiar de 8 martie, două proiecte de lege pe care le-am inițiat împreună, proiecte esențiale pentru familiile cu copii din România.

Pentru mămici, tătici și bunici.

Primul proiect de lege se referă la concediul și indemnizația de creștere a copilului (ICC), mai exact la o nouă abordare privind modul de calcul al indemnizației minime și al plafonului maxim și la predictibilitatea pe care vrem să o aducem familiilor cu copii din România pe acest subiect.

Legislația actuală prevede un cuantum minim al indemnizației de creștere a copilului raportat la indicatorul social de referință (ISR) a cărui valoare a fost neschimbată timp de 13 ani și care astăzi este de 598 lei. Concret indemnizația minimă de creștere a copilului este calculată înmulțind coeficientul de 2,5 cu ISR, rezultând un cuantum de 1495 lei. Având în vedere că vorbim de un indicator care nu evoluează odată cu realitățile economice, cu creșterile de prețuri sau diversele crize prin care poate trece o societate, propunem, prin inițiativa noastră, raportarea indemnizației minime pentru creșterea copilului la salariul minim pe economie, un indicator care evoluează constant, mai exact un cuantum egal cu 60% din valoarea salariului minim brut pe economie. Astăzi, acest lucru s-ar traduce printr-o ICC minimă de 1800 lei și am avea deci o creștere a acestei indemnizații cu peste 300 de lei.

În privința plafonului maxim al ICC, vorbim în prezent de un plafon de 8500 de lei, stabilit la întâmplare, în anul 2017, înainte de pandemie, război, criză energetică, inflație, fără vreo raportare la un indicator economic cu evoluție predictibilă. Și în cazul acestui plafon propunem raportarea la salariul minim brut pe economie și un cuantum egal cu de 4 ori valoarea salariului minim. În concret, după adoptarea proiectului, plafonul maxim al ICC astăzi ar deveni 12.000 de lei, având în vedere valoarea salariului minim brut de 3000 de lei.

Am și avem convingerea că familiile cu copii din România au nevoie de predictibilitate, au nevoie să știe că sprijinul statului pentru ei este adaptat la realitățile economice, la schimbările prin care societatea trece de la un an la altul, au nevoie să fie încurajate și protejate împotriva oricărui dezechilibru care le-ar putea afecta dezvoltarea sănătoasă, calitatea vieții, traiul decent sau chiar existența. Așadar, ca orice inițiativă liberală serioasă, temeinic fundamentată și construită cu argumente clare, acest proiect nu propune o simplă majorare a unei indemnizații, ci oferă perspectiva limpede românilor care decid să aibă copii în România, care aleg să le croiască drumul bun aici, în țara lor.

Al doilea proiect, pornit din experiența celei mai cunoscute mame din România, Mirela Retegan, fondatorul Zurli, vine în sprijinul femeilor gravide, al părinților sau însoțitorilor copiilor cu vârsta sub 5 ani. Concret, ne asigurăm prin lege că aceștia au prioritate la orice ghișeu sau casierie dintr-o instituție publică sau companie privată din România, iar astfel nu vor mai fi nevoiți să stea la cozi care le îngreunează viața și așa plină de provocări. Mai mult, am completat această idee a Mirelei Retegan cu introducerea obligației de a amenaja locuri de parcare dedicate femeilor gravide și familiilor cu copii mici, în sarcina instituțiilor publice și a operatorilor economici, pentru parcările care sunt deținute sau administrate de acestea.

Ca deputat de Alba, înțeleg că cel mai bun mod de a sărbători 8 martie este la treabă, căutând să ofer soluții clare și eficiente la problemele cu care se confruntă femeile și familiile din România.

Alin Ignat, deputat PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata” Lucrările la bazinul de înot didactic și de agrement din Aiud avansează într-un ritm constant, iar primarul municipiului, Dragoș Crișan, a anunțat termenul estimat pentru finalizarea investiției. Ieri, 16 decembrie, Attila […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă 

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea