Economie

Comisia Europeană a decis întreruperea plăţilor pe POS DRU pentru România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Plăţi de milioane de euro vor fi suspendate şi în judeţul Alba

    Din cauza unor deficienţe majore descoperite de Autoritatea Română de Audit la sistemul de selecţie şi verificare a proiectelor care au solicitat şi obţinut finanţare prin fondurile structurale, directorul general al Direcţiei Generale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul Comisiei Europene va emite o decizie de întrerupere a termenului de plată pentru cererile în curs din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, informează reprezentanţa Comisiei Europene în România. Direcţia Generală pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul Comisiei Europene face următoarele precizări cu privire la derularea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: În Raportul anual de control 2011, Autoritatea Română de Audit a identificat unele deficienţe majore ale sistemului de management şi control al Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane. Aceste deficienţe se referă la procedurile de selecţie a proiectelor şi la cele de verificare de prim nivel. În conformitate cu prevederile Regulamentului pentru fondurile structurale, aceste deficienţe duc la o întrerupere a termenului pentru plata cererilor transmise de statul membru la Comisie pentru o perioadă maximă de 6 luni. Ca atare, în următoarele zile, directorul general al DG EMPL va emite o decizie de întrerupere a termenului de plată pentru cererile în curs. Întreruperea va fi ridicată de îndată ce Autoritatea Română de Audit confirmă că deficienţele au fost remediate, conform prevederilor Regulamentelor pentru fonduri structurale. Autoritatea de Management a luat toate măsurile necesare în vederea remedierii problemelor semnalate iar autoritatea de audit va reanaliza situaţia şi va prezenta noul său raport la Comisia Europeană cât de curând.
Întreruperea termenului de plată nu afectează implementarea proiectelor, pentru care Autoritatea de Management poate continua să facă plăţi. Societăţile, fundaţiile şi asociaţiile din judeţul Alba care au în derulare proiecte pentru dezvoltarea resurselor umane s-au trezit peste noapte cu cererile de rambursare a milioane de euro blocate. Despre acest subiect vom reveni într-un articol viitor cu persoanele juridice care au accesat astfel de fonduri şi în ce fel sunt afectate de această decizie a CE.
Bogdan PRESECAN


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 23 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș

Dana Opruta

Publicat

în

23 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 22 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș

Dana Opruta

Publicat

în

22 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 21 septembrie 2026: Lansarea proiectului „Realizare coridor de mobilitate urbană integrată și sustenabilă în municipiul Aiud”

Dana Opruta

Publicat

în

19.06.2026   Comunicat lansare proiect LANSARE PROIECT REALIZARE CORIDOR DE MOBILITATE URBANA COD SMIS: 356775 Scopul proiectului: dezvoltarea mobilității urbane durabile în Municipiul Aiud prin realizarea unui coridor de mobilitate integrată și sustenabilă, care promovează transportul public, mersul pe jos și cu bicicleta. Beneficiar: Municipiul Aiud Perioada de implementare: 19.06.2026 – 19.12.2029 Valoarea totală a […]

Citește mai mult