Ştirea zilei

COD GALBEN și COD PORTOCALIU de FURTUNI în Alba şi alte judeţe din ţară, până marți, ora 24.00

Ioana Oprean

Publicat

în

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu și galben de ploi, și intensificări puternice ale vântului care vizează mai multe județe din ţară, până marți.

În intervalul 24 august, ora 10:00 – 25 august, ora 23:00, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

În intervalul 24 august, ora 12:00 – 24 august, ora 23:00, în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, nordul Olteniei, Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 30…40 l/mp și, pe arii restrânse, 50…70 l/mp.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți

Ioana Oprean

Publicat

în

Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți Înotătorul Avram Iancu a efectuat o vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde s-a antrenat, dar s-a și fotografiat cu cei prezenți la acel moment la bazin. Sportivul și-a însoțit fiica la facultate […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă

Ioana Oprean

Publicat

în

Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult