Circulara de Crăciun a Excelenţei Sale Dr. Jakubinyi György, Arhiepiscop Romano-Catolic de Alba Iulia

Lăudat să fie Isus Cristos!

Preacucernici Părinţi Preoţi, iubiţii mei credincioşi!

În data de 11 octombrie 2011, prin scrisoarea apostolică ”Porta fidei” – ”Poarta credinţei”, Sfântul nostru Părinte Papa Benedict al XVI-lea a promulgat Anul Credinţei, care durează de la data de 11 octombrie 2012, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la Conciliul al II-lea din Vatican şi până la 21 noiembrie 2013, în sărbătoarea lui Cristos, Regele universului.

Partea introductivă a scrisorii apostolice descrie esenţa Anului Credinţei. Datorită importanţei pe care o are, mai jos o citez în întregime: „Poarta credinţei” (cf. Fap 14,27) care ne introduce la viaţa de comuniune cu Dumnezeu şi permite intrarea în Biserica Sa este mereu deschisă pentru noi. Este posibil să trecem acel prag atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este vestit şi inima se lasă plăsmuită de harul care o transformă. A trece prin acea poartă comportă pornirea pe un drum care durează toată viaţa. El începe cu Botezul (cf. Rom 6,4), prin care putem să-L numim pe Dumnezeu Tată, şi se încheie cu trecerea prin moarte la viaţa veşnică, rod al învierii Domnului Isus care, cu darul Duhului Sfânt, a voit să implice în însăşi gloria Sa pe cei care cred în El (cf. In 17,22).

A mărturisi credinţa în Treime – Tată, Fiu şi Duh Sfânt – echivalează cu a crede într-un singur Dumnezeu care este iubire (cf. 1In 4,8): Tatăl care la împlinirea timpului l-a trimis pe Fiul Său pentru mântuirea noastră; Isus Cristos care în misterul morţii şi învierii Sale a răscumpărat lumea; Duhul Sfânt care conduce Biserica de-a lungul secolelor în aşteptarea întoarcerii glorioase a Domnului. (Porta fidei 1.)

De Crăciun s-a coborât între noi Dumnezeu făcut om. Îşi întinde braţele spre noi să ne îmbrăţişeze, la fel cum o va face mai târziu şi pe lemnul crucii, pentru a ne răscumpăra şi a ne salva. Să ne prosternăm în faţa ieslei din Betlehem şi să ne mărturisim credinţa: Există Dumnezeu, există spirit, există lumea de apoi!

1. Existenţa lui Dumnezeu nu este în primul rând obiectul credinţei, ci un adevăr raţional. Însuşi Sfântul apostol Paul ne învaţă: ”Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare.” (Rom 1,19-20)

Acest adevăr a fost ridicat la rangul de dogmă de către Conciliul I. din Vatican (1870, Constituţia Dei Filius, can. 2.1., in: Denzinger-Hünermann 3026). Cunosc acele lucruri despre care mă pot convinge şi în mod personal. Cred acele lucruri pe care nu le pot cuprinde cu mintea, dar le accept în baza mărturiei şi autorităţii altora. Știu că există Dumnezeu, dar cred în Sfânta Treime, cred în prezenţa reală a lui Isus Cristos sub speciile pâinii şi a vinului în Sfânta Eucharistie, pentru că aceste lucruri nu pot fi cuprinse de intelectul uman, dar le accept încrezându-mă în autoritatea lui Isus Cristos, şi trăiesc fericit prin ele şi cu ele. Cuvintele vieţii veşnice au fost încredinţate de către Mântuitorul Cristos Bisericii. El L-a trimis pe Duhul Sfânt în lume, pe ”Acela care vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14,26). Biserica ne conduce deci, fără a greşi pe calea care duce spre mântuire. De aceea se rugau astfel părinţii şi bunicii noştri: ”Cred totul ceea ce Biserica îmi spune că este cu trebuinţă.”

2. Dacă există Dumnezeu, există şi spirit. Existenţa spiritului nu este în primul rând un obiect al credinţei, ci un adevăr raţional. Nu-ţi fie teamă de teoria evoluţiei speciei umane, pentru că aceasta nu poate exista fără Dumnezeu. Cele două caracteristici ale spiritului nemuritor: inteligenţa şi liberul arbitru nu pot fi o concluzie a lumii materiale, nici a instinctului animalic. „Domnul Dumnezeu a luat ţărână din pământ, L-a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Gen 2,7) Ai o singură viaţă şi un suflet nemuritor! Nu poţi fi deci indiferent în privinţa viitorului tău!

3. Iar, dacă există Dumnezeu, există spirit, atunci există şi lumea de apoi, există Raiul. Este imposibil ca natura să ne joace o festă. În străfundul sufletului nostru, în fiecare dintre noi există dorinţa de a fi fericiţi, iar această fericire nu poate fi trăită pe deplin aici pe pământ, o ştim cu toţii. Trebuie deci să existe o lume în care dorinţa omului de a fi fericit să se împlinească. Iar aceasta este mântuirea, fericirea veşnică, Raiul, contemplarea veşnică a bunului Dumnezeu. Însăşi natura ne învaţă acest lucru, prin păsările migratoare, care zboară toamna spre ţările calde, simţind instinctiv că trebuie să existe un continent unde nu este iarnă, ci o primăvară eternă, propice pentru viaţă.

Acum, în Anul Credinţei, vă îndemn să ne reînnoim frecvent promisiunile făcute la Sfântul Botez!

Crăciunul este sărbătoarea iubirii. Fie ca valenţele comerciale al sărbătorii să nu ne distragă atenţia de le esenţa ei: Pruncul Isus doreşte ca noi să depunem mărturie despre dragostea Sa nemărginită în faţa semenilor noştri. De aceea, permiteţi-mi să vă recomand cele zece căi ale Conferinţei Episcopale Americane, pentru a trăi într-un mod cât mai intens Anul Credinţei:

1. Participă la Sfânta Liturghie. Participarea frecventă la Liturghie ne întăreşte credinţa prin Scripturi, prin Crez, prin celelalte rugăciuni, prin muzica sacră, prin predică, prin primirea Împărtăşaniei şi prin apartenenţa la o comunitate vie de credinţă.

2. Mergi la Spovadă. Sfânta Spovadă îi îndeamnă pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu, să îşi exprime părerea de rău pentru căderile lor şi să îşi deschidă vieţile faţă de puterea harului vindecător al lui Dumnezeu. Spovada iartă rănile trecutului şi oferă tărie pentru viitor.

3. Citeşte vieţile sfinţilor. Sfinţii sunt exemple, fiind o sursă inepuizabilă de speranţă. Ei ne învaţă modalităţi prin care o persoană îl poate sluji pe Dumnezeu: învăţând, prin activitate misionară, caritate, rugăciune, sau pur şi simplu căutând să facă voia lui Dumnezeu în acţiunile şi deciziile din viaţa de zi cu zi.

4. Citeşte zilnic Sfânta Scriptură. Scriptura oferă acces direct la Cuvântul lui Dumnezeu şi ne relatează istoria mântuirii neamului omenesc. Catolicii se pot ruga cu Scriptura prin diverse metode pentru a deveni mai acordaţi pe frecvenţa Cuvântului lui Dumnezeu.

5. Citeşte documentele Conciliului Vatican II. Ca un bun catolic trebuie să înţelegi ceea ce ne-a învăţat Conciliul pentru a continua înnoirea spirituală în viaţa ta.

6. Studiază Catehismul Bisericii Catolice. Te va ajuta să îţi adânceşti credinţa.

7. Fă voluntariat în parohie. Parohia este un loc excelent de pornire, şi aptitudinile fiecărei persoane pot să ajute la zidirea comunităţii. Cu toţii sunt bineveniţi să slujească ospitalitatea, să cânte la Liturghie, să citească lecturile, să se ocupe de cateheză şi în alte roluri în viaţa parohiei.

8. Ajută-i pe cei nevoiaşi. Aceasta înseamnă a-L întâlni personal pe Cristos în cei săraci, marginalizaţi şi vulnerabili.

9. Invită-ţi un prieten la Liturghie. O invitaţie personală poate să marcheze un moment de cotitură pentru cineva care s-a îndepărtat de credinţă sau se simte înstrăinat de Biserică.

10. Transpune Fericirile în viaţa cotidiană. Fericirile (Matei 5,3-12) oferă un mod extraordinar de trăire creştină. Înţelepciunea lor îi poate ajuta pe toţi să fie mai umili, răbdători, drepţi, transparenţi, iubitori, iertători şi liberi. Tocmai de exemplul credinţei trăite este nevoie pentru a-i atrage pe oameni la Biserică în anul ce se aşterne înaintea noastră.

Cu aceste gânduri doresc sărbători binecuvântate, pline de harul lui Dumnezeu, şi un An Nou fericit acum, în Anul Credinţei, tuturor preoţilor, credincioşilor mei iubiţi şi oamenilor de bună voinţă.

Alba Iulia, 25 decembrie 2012, în Solemnitatea Naşterii Domnului
† György m.p., arhiepiscop

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI