Actualitate

Cine a mai înverzit fiola, în weekend – 5 șoferi, prinși la volan cu alcoolemie, premiați cu dosare penale de polițiștii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Cinci șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice au fost depistați de polițiștii din Alba Iulia, la sfârșitul săptămânii trecute, iar acum sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Astfel, vineri seara, pe Calea Moților din Alba Iulia, a fost oprit pentru control un autoturism condus de C.G., de 51 de ani, din municipiu. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 3.50, polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia, l-au depistat pe P.M., de 31 de ani, din comuna Ciugud, județul Alba, care conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. În urma testării lui cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 0.47, a fost depistat M.M.A, de 21 de ani, din Alba Iulia, care conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aer expirat.

Duminică dimineața, la ora 4.07, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Gemina din municipiu, un autoturism condus de B.O.D., de 23 de ani, din Sibiu. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Puțin mai târziu, în jurul orei 4.20, pe B-dul Încoronării din Alba Iulia, a fost oprit un autoturism condus de C.S.C., de 23 de ani, din Crăciunelu de Jos. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu toții au fost conduși la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Peste 1.100 de cazuri de evaziune fiscală, cu prejudicii de peste 250 de milioane de lei, în România, de la începutul anului 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 1.100 de cazuri de evaziune fiscală, cu prejudicii de peste 250 de milioane de lei, în România, de la începutul anului 2026 Peste 1.100 de infracțiuni de evaziune fiscală, cu o valoare a măsurilor asigurătorii și a prejudiciilor recuperate de peste 250 de milioane de lei, au fost constatate de polițiști, la nivel național, […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Cum pot fi protejați producătorii români: Măsuri urgente propuse de ministrul Agriculturii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum pot fi protejați producătorii români: Măsuri urgente propuse de ministrul Agriculturii Adaosul comercial asemănător pe aceeași categorie de produse, interzicerea refacturării și eliminarea discounturilor sub prețul de producție sunt cele trei măsuri urgente pe care le propune ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, pentru „o relație corectă producători – retail”. Ministrul a precizat […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Spirit civic: Un bărbat care a găsit 400 de dolari i-a predat imediat Poliției, deși situația sa materială este modestă

Ioana Oprean

Publicat

în

Spirit civic: Un bărbat care a găsit 400 de dolari i-a predat imediat Poliției, deși situația sa materială este modestă Un bărbat din județul Hunedoara a ales să facă ceea ce este corect, după ce a găsit o sumă de bani pe domeniul public. Zilele trecute, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din […]

Citește mai mult