Curier Județean

Cinci elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia, premiați pentru rezultate exemplare

Dragoş Suciu

Publicat

în

elevi Colegiul Militar02Elevii buni nu rămân nerecompensați. Din anul 2009, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ”Sarmisegetusa”, filiala Hunedoara,  participă, alături de alți colaboratori și sponsori ai instituției noastre,  la recompensarea  rezultatelor foarte bune, rod al  muncii, perseverenţei şi efortului depus de către elevii Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, sprijiniţi îndeaproape de cei care le sunt mentori, dascăli şi comandanţi.

Astfel, la fiecare final de an școlar, A.C.M.R.R ”Sarmisegetusa” a acordat premii substanțiale (500 lei/premiu) elevilor cu cele mai mari medii pe an de studiu și pe colegiu.

Pentru că, la edițiile anterioare ale premierii, cele mai mari medii au fost obținute de către fete, domnul colonel (r) Dănilă Moldovan, președintele Asociației, a lansat o provocare pentru băieți, promițându-le dublul premiului acordat până acum. Provocarea a avut efect, astfel că, la sfârșitul anului școlar 2013-2014,  elevul fruntaș Gabriel Oprea din clasa a IX-a C  a obținut media 9,42 și elevul caporal Paul Cîrje din XI A media 9,81, cea mai mare medie pe colegiu.

elevi Colegiul Militar03La festivitatea de final de an școlar 2013-2014, cei doi elevi, alături de colegele Casiana Fusu, Paula Comșa și Medvei Mirabela, au primit premiul inițial de 500 de lei. Vineri, 19 septembrie, domnul colonel (r) Dănilă Moldovan împreună cu alți trei membri ai Asociației, a fost prezent în colegiul nostru și a înmânat dublul premiilor promise celor doi elevi în uniformă.

În cadrul aceleiași întâlniri au fost felicitați și doi boboci din județul Hunedoara, pentru performanța reușitei la examenul de admitere în clasa a IX-a. Este vorba de elevul Dumitrescu Andrei, primul admis, și Geică Ana Cristina admisă între cele 20 de fete din acest an școlar.

Prin astfel de gesturi de suflet și de camaraderie, generațiile de azi își găsesc modele exemplare în rândul generațiilor de ieri și aduc mai multă motivație pentru obţinerea rezultatelor foarte bune la învăţătură şi purtare, rezultate ce atrag performanța.

În numele acestor tineri, care fac cinste colegiului militar albaiulian și promovează imaginea unei instituții  de învățământ de nivel european și cu performanțe calificate excelent de către forurile superioare ale învățământului românesc, mulțumim Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere ”Sarmisegetusa” pentru susținerea performanței.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Ce rezultate au obținut elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce rezultate au obținut elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Goldiș” Alba Iulia la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026 289 de elevi au participat, sâmbătă, 14 martie 2026, la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”. Elevii au reprezentat județele Alba, Cluj, Sibiu și Mureș. Elevii școlii-gazdă, Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” Alba Iulia, au reușit să obțină premii […]

Citește mai mult

Curier Județean

17-18 martie 2026 | Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă” Primăria Sebeș avertizează populația că, în zilele de 17 și 18 martie 2026, în poligonul „Râpa Roșie” vor avea loc ședințe de tragere cu muniție de război, la care vor […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita Incendiu sâmbătă seara în satul Răchita, din comuna Săsciori. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în satul Rachita, din comuna Săsciori. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 1 […]

Citește mai mult