Actualitate

Cifre îngrijorătoare privind natalitatea: În România, anul trecut s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Cifre îngrijorătoare privind natalitatea: În România, anul trecut s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol

Cifre îngrijorătoare privind natalitatea. Anul trecut, în România, s-au născut cei mai puţini copii din ultimul secol. Şi cu 25.000 mai puţini faţă de 2021, conform celui mai recent studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică.

În 2022, au venit pe lume puţin peste 170.000 de copii, faţă de cei aproape 200.000, născuţi în 2021. Sunt cifre care afectează, fără doar şi poate, mai multe segmente. Mai exact, în aceste condiţii, numărul profesorilor va trebui redus consistent, prentru că nu vor mai avea cui să predea. Şi producătorii de materiale suport pentru şcoli sau cei de jucării îşi vor vedea afacerile afectate, iar acest lucru va avea cu singuranţă şi un impact la nivel economic.

Interesant este că, la ţară, numărul celor care se nasc în afara căsniciei este mai mare decât la oraş. Ceea ce poate fi şi o lovitură dată imaginii de familie tradiţională pe care comunităţile rurale încearcă să o promoveze. Sunt câteva judeţe în care copiii născuţi în mediul rural în afara căsătoriei trec de 50% precum: Călăraşi, Ialomiţa, Teleorman sau Mureş.

În acelaşi timp, peste 70% dintre cupluri au declarat că momentan nu îşi doresc copii. Situaţia financiară şi incertitudinea unui loc de muncă stabil sunt cu siguranţa factori determinanţi în decizia de a aduce pe lume un copil.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea

Ioana Oprean

Publicat

în

Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]

Citește mai mult

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult