Rămâi conectat

Cultură Educație

Centrul de IncLuziune Socială Alba Iulia oferă sprijin pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ieri, 26 iulie, la Hotel Parc a avut loc conferinţa cu tema „Descoperă omul potrivit la locul potrivit”, organizată de Asociaţia „Pro Tinereţe” în cadrul proiectului „Centrele de incluziune socială – oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile”. La reuniune au participat Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, instituţie fondatoare a Asociaţiei „Pro Tinereţe” alături de Arhiepiscopia Ortodoxă şi Universitatea „1 Decembrie 1918”, vicepreşedintele CJ Alba, Sorin Bumb, directorul DGASPC Alba, Sorin Chirilă, consilierul primarului, Mihai Coşer, reprezentanţi ai unor instituţii publice şi ONG-uri cu responsabilităţi pe linia persoanelor cu dizabilităţi. Asociaţia „Pro Tinereţe”, împreună cu partenerii săi: Asociaţia Institutul pentru Politici Sociale Bucureşti – partner principal, Asociaţia „Glasul Romilor Pro-Europa”, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă „Iaşi, Asociaţia „Vasiliada” Craiova, Fundaţia „Filantropia” Timişoara şi Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa” implementează în perioada octombrie 2010 – septembrie 2013 proiectul „Centrele de incluziune socială – oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile”.
Proiectul a fost prezentat de pr. Florin Croitoru, preşedintele Asociaţiei „Pro Tinereţe”. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea de măsuri specifice pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii a 4.210 persoane (grupuri vulnerabile, persoane asistate, voluntari şi personal al centrelor de incluziune socială) şi vizează corelarea ofertei de consiliere şi formare profesională personalizată în funcţie de nevoile specifice ale grupurilor vulnerabile şi în raport de dinamica pieţei muncii din cele 8 regiuni de dezvoltare. Beneficiarii sfaturilor, cursurilor şi sprijinului pentru angajare sunt familiile monoparentale, familiile cu mai mult de doi copii, tinerii peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, persoanele de etnie romă, persoanele cu dizabilităţi, victimele traficului de persoane, deţinuţii, foştii dependenţi de droguri, persoanele afectate de boli care le influenţează viaţa profesională şi socială (HIV/SIDA, cancer etc.).
CIS Alba Iulia oferă cursuri de calificare în funcţie de nevoile pieţei muncii (au fost identificate meseriile de croitor, vânzător, lucrător în creşterea animalelor, lucrător social -animator de tineret) pe lângă parohii, operator de date. Serviciile oferite sunt luarea în evidenţă şi evaluarea nevoilor, consiliere psihologică şi orientare profesională, pregătire în vederea obţinerii unui loc de muncă (redactare CV, pregătirea pentru interviu, prezentarea elementelor de legislaţia muncii etc.).
Din discuţii a rezultat faptul că la această dată numai 1 la sută dintre persoanele cu dizabilităţi au un loc de muncă, prin acest proiect urmărindu-se ca măcar 15 la sută dintre absolvenţii cursurilor de calificare să se angajeze.
Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a arătat că este foarte important ca ONG-ul care derulează proiectele să fie serios, aşa cum este Asociaţia „Pro Tinereţe”, dar pentru reuşita proiectului este necesară schimbarea mentalităţii angajatorilor cu privire la potenţialul persoanelor cu dizabilităţi, Biserica fiind instituţia potrivită pentru îndeplinirea acestui deziderat. El a concluzionat că persoanele vulnerabile sunt doar cele care nu vor să muncească. După ce aclarificat care este diferenţa între o persoană cu handicap şi una cu dizabilităţi, Sorin Chirilă a accentaut că este necesar ca persoanele vulnerabile să beneficieze de servicii de calitate oferite de ONG-uri diferite, pentru ca persoana respectivă să fie integrată de societate, iar Mihai Coşer a spus că, din păcate, la sfârşitul oricăror proiecte nu se mai ştie exact ce se întâmplă cu beneficiarii după terminarea finanţării. La final, oficialii prezenţi au urat succes iniţiatorilor proiectului în implementarea acţiunilor finanţate.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan

Bera Larisa

Publicat

în

2 noiembrie: 240 de ani de la cea mai mare răscoală țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prezent la evenimentul de lansare a primei monede colorate din România, dedicate lui Lucian Blaga, la 130 de ani de la naștere

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prezent la evenimentul de lansare a primei monede colorate din România, dedicate lui Lucian Blaga, la 130 de ani de la naștere Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a fost invitat să participe luni, 27 octombrie 2025, la evenimentul organizat de Banca Națională a României, la Cluj-Napoca, cu prilejul lansării monedei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | La Aiud, prima expoziție de fotografie din Eritreea organizată în România: „O invitație de a descoperi farmecul unui oraș unic, Asmara”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La Aiud, prima expoziție de fotografie din Eritreea organizată în România: „O invitație de a descoperi farmecul unui oraș unic, Asmara” Expoziția „Asmara: Bijuteria ascunsă”, o premieră pentru România consemnată în județul Alba, a oferit vizitatorilor o privire asupra frumuseții, culorilor și ritmurilor capitalei Eritreei. Prin ochii unor fotografi talentați din Eritrea, Aiudul a devenit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea